Cine este Valerii Zalujni, „generalul de fier” al armatei Ucrainei, care nu ia în calcul decât VICTORIA împotriva Rusiei: „Am oprit adversarul în toate direcțiile. Le-am provocat PIERDERI pe care nu le-au văzut sau pe care nu și le-au putut imagina”
Valerii Zalujni este comandatul armatei Ucrainei, un militar de carieră. I se mai spune și „generalul de fier”. Washington, Moscova și cea mai mare parte a capitalelor lumii se așteptau ca Rusia să distrugă armata Ucrainei în câteva zile.
Dar nu și Valeri Zalujni, comandantul șef al Forțelor Armate ucrainene, care a organizat și a condus luptele care au nimicit barbarele trupe ruse, care după ce au fost înfrânte s-au retras dezordonat.
Dacă o singură persoană poate fi creditată cu succesele militare surprinzătoare ale Ucrainei de până acum acesta este Valerii Zalujni, un general în vârstă de 48 de ani, ce a fost numit comandant al armatei țării sale de către președintele Volodymyr Zelenski în iulie 2021. Valerii Zalujni și alți comandanți ucraineni se pregăteau pentru un război total cu Rusia din 2014.
Spre deosebire de Norman Schwarzkopf, care a condus trupele americane în primul război din Golful Persic, sau de David Petraeus, care a condus războiul din Irak și a fost supranumit „Regele David”, Valeri Zalujni a evitat în mare măsură expunerea publică.
În multe privințe, Valeri Zalujni simbolizează o nouă generație de ofițeri ucraineni care și-au făcut „ucenicia” în războiul de opt ani din Donbas și, atunci când nu au fost pe front, au fost dislocați în poligoane de antrenament din întreaga Europă pentru a exerciții împreună cu forțele NATO.
Această colaborare cu NATO a modelat un grup de ofițeri profesioniști care au urmat standardele occidentale și au contribuit la construirea unei strategii de război descentralizat, în comparație cu tacticile Armatei Roșii care au eșuat în noroaiele din câmpiile din Ucraina.
„Pot vorbi despre Valeri Zalujni nu doar ca despre o singură persoană, ci ca un reprezentant al noii generații ale armatei ucrainene”, a spus Oleksiy Melnyk, un fost ofițer al forțelor aeriene ucrainene care este acum co-director al relațiilor externe și al programelor de securitate internațională la Centrul Razumkov, un think tank cu sediul la Kiev.
În septembrie 2021, cu două luni înainte ca administrația președintelui american Joe Biden să înceapă să emită avertismente puternice cu privire la o invazie rusă și să informeze despre acumularea de trupe la granițele Ucrainei, Valerii Zalujni a descris pregătirea pentru atacul Rusiei.
„Întotdeauna am vorbit despre asta de când am preluat mandatul. Pentru că aceasta este o amenințare de agresiune pe scară largă”, a spus Valerii Zalujni într-un interviu pentru Radio Svoboda
„În consecință, sarcina noastră ca Forțe Armate este să nu așteptăm mană din cer. Trebuie să ne pregătim pentru asta. Și facem totul pentru asta. La rândul nostru, desfășurăm un set de exerciții, inclusiv cu partenerii noștri occidentali, alături de membrii și partenerii NATO. Facem tot posibilul pentru ca inamicul, ca să spunem așa, să fie mai puțin dispus să implementeze un astfel de scenariu.”
În ianuarie, Valerii Zalujni a discutat cu Comitetul militar al NATO și le-a spus că armata ucraineană este pregătită.
„Le-am reamintit aliaților că războiul nostru se desfășoară din 2014 și de atunci ne-am făcut treaba”, a spus el agenției naționale de știri Ukrinform după întâlnire.
Spre surprinderea tuturor, scenariul „agresiunii la scară totală” a devenit realitate pe 24 februarie, când tancurile rusești au pornit spre Kiev și rachetele au lovit ținte în toată Ucraina. Însă pregătirea pentru un război pe scară largă a început când trupele ruse au intrat în Crimeea în 2014, anexând peninsula și transformând Donbasul într-o zonă de luptă permanentă.
În următorii ani, SUA, Regatul Unit, Canada, Polonia, Lituania și alți aliați NATO au deschis centre de antrenament în vestul Ucrainei, inclusiv pentru forțele de operațiuni speciale
Antrenamentele de luptă împotriva rușilor și a separatiștilor din Donbas le-au permis comandanților unităților mici și dispersate să ia decizii singuri, înlocuind vechiul model sovietic de conducere de sus în jos, care a paralizat unitățile ruse și i-a forțat pe generali să se aventureze pe front, unde mai mulți au fost uciși.
Din 2014, ucrainenii „se pot adapta mai bine și pot reacționa independent într-un mod în care nu ar fi putut înainte”, a spus oficialul, adăugând că flexibilitatea a schimbat jocul până acum împotriva atacului rusesc și rigidității deciziei din armata rusă”.
Militarul Valerii Zalujni
Valerii Zalujni s-a născut în iulie 1973, când tatăl său, militar, era staționat într-o garnizoană din Novohrad-Volynskyi, un oraș din regiunea Jytomyr din nordul Ucrainei, la aproximativ 240 km vest de Kiev.
A studiat la Institutul Forțelor Terestre al Academiei Militare Odesa și la Academia Națională de Apărare din Kiev, unde și-a finalizat studiile în 2007. Au urmat o serie de poziții în armata ucraineană, inclusiv cea de comandant al unei brigăzi mecanizate. Valerii Zalujni s-a întors apoi la academie pentru mai multe pregătiri și a absolvit în 2014, la câteva luni de la Revoluția din piața Maidan.
Trimis în est pentru a conduce unități de luptă, Valerii Zalujni a comandat o brigadă care a fost desfășurată în august 2014 la Debaltseve, locul unora dintre cele mai sângeroase bătălii din Donbas, unde forțele ucrainene au suferit pierderi grele. Necesitatea urgentă de a evita noi pierderi în Debaltseve a pus în cele din urmă o presiune suplimentară asupra președintelui de atunci Petro Poroșenko să semneze acordurile de pace de la Minsk 2 în condiții care s-au dovedit nefavorabile pentru Ucraina.
În 2019, Valerii Zalujni a fost numit șef al Comandamentului Operațional de Nord al armatei ucrainene, staționat la Cernihiv, orașul natal al mamei sale din nordul Ucrainei, lângă granița cu Belarus, unde și-a petrecut copilăria
Într-un interviu din februarie 2020 pentru ArmyInform, un site de știri militare, Valerii Zalujni a descris care era „visul” lui din copilărie. Își dorea să devină soldat și nu s-a așteptat niciodată să devină comandant de top.
„Cariera mea a urmat o cale normală. Nu m-am gândit niciodată că într-o zi voi deveni general”, a declarat Valerii Zalujni.
Promovarea lui Valerii Zalujni la un postul de conducere a reprezentat, de asemenea, o parte cheie a unui efort de restructurare a conducerii armatei ucrainene. De asemenea, a urmat o campanie de modernizare mai amplă în care armata ucraineană a adoptat tehnici de luptă noi, mai creative, bazate pe experiența de luptă împotriva unui inamic real, mai degrabă decât teoretic.
2022 vs. 1943
„Le-am reamintit aliaților că războiul nostru se poartă din 2014 și că noi ne-am făcut treaba începând de atunci”, a spus Valerii Zalujni în interviul ArmyInform.
Ironia, însă, este că Valerii Zalujni se luptă acum cu un inamic care, cel puțin în unele privințe, arată adesea mai mult ca o armată din 1943 decât una din 2022.
Tancurile și vehiculele blindate ale armatei ruse au fost desfășurate în câmpuri deschise și în sate mici, amintind de cele mai urâte bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar folosirea dronelor a decimat unitățile ruse.
Un fost ofițer al forțelor speciale ale SUA, care a văzut evoluția forțelor de operațiuni speciale ucrainene de-a lungul anilor, a spus că până în 2020, comandourile ucrainene „arătau ca forțele speciale antrenate de NATO”.
Experiența de luptă zilnică din Donbas în ultimii opt ani a evidențiat că acele trupe angrenate în luptă au văzut direct cât de esențială este inițiativa individuală în lupta cu unitățile mici.
Acei tineri soldați și ofițerii lor „au fost cei antrenați în această experiență și care și-au dat seama că „hei, nu putem lăsa totul să meargă la general înainte de a lua o decizie”, a spus colonelul în retragere al armatei americane Liam Collins, care a lucrat ca asistent principal al lui John Abizaid, generalul american retras, cu patru stele, pe care președintele Barack Obama l-a trimis la Kiev pentru a consilia conducerea militară ucraineană între 2016 și 2018.
Experiența de luptă și pregătirea practică alături de NATO în vestul Ucrainei a dat naștere unei noi generații de lideri de unități mici și subofițeri care pot gândi și acționa independent. Schimbările nu au fost imediate, dar cunoștințele obținute cu greu din luptele obișnuite au accelerat o „schimbare culturală la nivel de batalion”, a spus Collins. „O întreagă generație a înțeles cum să conducă și cred că generalii au înțeles că a funcționat.”
Un general modern
Valerii Zalujni a spus că armata ucraineană are în componență soldați tineri, profesioniști și viitori lideri. „Aceștia sunt oameni complet diferiți, nu ca noi când eram locotenenți. Aceștia sunt muguri noi care vor schimba complet armata în cinci ani. Aproape toată lumea știe bine o limbă străină, utilizează gadget-uri, sunt bine pregătiți. Avem noi sergenți. Aceștia nu sunt țapi ispășitori, ca în armata rusă, de exemplu, ci adevărate ajutoare care vor înlocui în curând ofițerii.”
„Am început deja această mișcare și nu există cale de întoarcere. Nici și societatea nu ne va permite să ne întoarcem la armata pe care o aveam în 2013”, a adăugat Valerii Zalujni.
Tacticile de tipul „hit and run” folosite de soldații ucraineni în acest an au avut un impact uluitor, distrugând mașinăria militară rusă în moduri în care rușii nu-și imaginau vreodată. Din cele 120 de grupuri tactice pe care Rusia le-a aruncat în luptă în Ucraina pe 24 februarie, 40 dintre ele, inclusiv cele care au condus asaltul asupra Kievului și Cernihivului, s-au retras în Belarus înfrânte.
Aproximativ 29 dintre aceste grupuri sunt în prezent incapabile să lupte din cauza pierderilor masive suferite, provocate de către unitățile mici de soldați ucraineni înarmați cu echipament occidental.
Valerii Zalujni a spus că trupele ucrainene au oprit a doua cea mai puternică armată din lume
„Am oprit adversarul în toate direcțiile. Le-am provocat pierderi pe care nu le-au văzut sau pe care nu și le-au putut imagina. Toți ucrainenii știu despre asta. Lumea știe despre asta.”, a declarat Valerii Zalujni
În timp ce Valerii Zalujni a evitat orice statut de vedetă, succesul de până acum în respingerea invadatorilor ruși va face ca el să intre în tradiția militară ucraineană ca o figură istorică. Și un videoclip patriotic recent a sugerat chiar o poreclă care, în rime ucrainene, precum și Stormin’Norman: Zalizni Nezlamnyy Zaluzhnyy — „Iron Unbreakable” Zaluzhnyy.
Sursa: project-e.ro
Adjunctul bașcanei din Găgăuzia riscă să rămână fără peste 1,6 milioane de lei, iar un fost angajat de la fisc - fără peste 544 de mii de lei: Averi nejustificate, depistate de ANI
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
Granturi de până la un milion de dolari pentru fermele din R. Moldova: Bani pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu echipamente performante sau dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii