Cine este deputatul rus care a CHEFUIT în beciul de la Condrița: Declarații SCANDALOASE și legături cu mafia
Deputatul rus, Oleg Paholkov, distrat în weekendul trecut la reședința prezidențială de la Condrița de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, este un prieten mai vechi de-al sociliștilor de la Chișinău.
Oleg Paholkov este un deputat rus care a ajuns în Duma de Stat în anul 2011 din partea partidului „Spravedlivaia Rosia” (Rusia dreaptă - n.r.), care a participat, în ultimii ani, la mai multe evenimente publice ale socialiștilor și s-a pronunțaț pentru federalizarea R. Moldova. În martie 2015, acesta l-a însoțit pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care venise într-o vizită la Chișinău.
În luna august 2016, Paholkov declara pentru l
„Transnistria nu o dată a votat pentru alipirea la Rusia, iar Moscova este interesată în menținerea integrității teritoriale a Republicii Moldova în condiția creării federației. Este de fapt o renaștere a„planului Kozak”, care la timpul său nu i-a reușit președintelui moldovean, Vladimir Voronin, și pe care Rusia l-a sprijinit întotdeauna”, a spus atunci Paholkov.
Acesta își exprima speranța că la alegerile prezidențiale din R. Moldova din toamna anului trecut va câștiga Dodon - „unul dintre punctele programului său este unirea Găgăuziei și Transnistriei într-o federație cu Republica Moldova”.
Paholkov a particitat, tot anul trecut, la marșul socialiștilor cu prilejul aniversării a 72 de ani de la Operaţiunea Iaşi-Chişinău. Atunci, acesta a declarat că poporul moldovenesc sărbătorește pe data de 23 august nu doar eliberarea de sub ocupația fascistă, dar și de români, în primul rând. „Anume românii au fost contropitori, anume ei au permis nemților să răpească 50 de mii de moldoveni în robie în Germania, anume ei au permis să fie omorâți 200 de mii de moldoveni în perioada ocupației și oamenii aceștia ne spun că sunt frați? Dacă noi vom uita aceasta, istoria se va repeta”, spunea deputatul rus la postul de televiziune A-tv.md.
Tot Pohalkov s-a făcut remarcat prin declarația, făcută la același post tv, potrivit căreia „persoana care gândește în interesele Moldovei, cât de straniu ar părea, gândește în interesul Rusiei”. Acesta se referea la Igor Dodon despre care spunea că „are șansa să se alăture marilor domnitori, precum Dmitrie Cantemir sau Ștefan cel Mare, să devină cel care va unifica țara”.
Același deputat distrat de Dodon se află pe lista neagră a Ucrainei, după anexarea, în 2014, a Crimeei de către Rusia. Acesta a mers ulterior de mai multe ori în regiunile separatiste din vestul Ucrainei pentru a-i susține pe rebeli.
Anterior, moldonova.eu scria că, înainte de alegerile parlamentare din 2011, Ministerul de Afaceri Interne rus a anunțat că Paholkov ar fi avut o pedeapsă neispășită din anii 90. Acesta, la rândul său, a spus că a fost condamnat pe nedrept pentru că a scris un articol critic despre primar. În aceeași campanie, deputata de Voronej, Galina Kudreavțeva, a scris un articol în care menționa că Paholkov ar avea legături cu o organizație criminală „Tridțatnik” și că ar fi fost implicat în organizarea omorurilor și extorcarea banilor. Pe atunci, Paholkov s-a adresat la poliție pentru a fi confiscat tirajul materialelor electorale în tipografie.
Oleg Paholkov mai este cunoscut ca fiind conducătorul uneia dintre cele mai agresive echipe de polit-tehnologi din partidul „Spravedlivaia Rosia” care folosește deseori metode de PR negru.
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”
„Din patru de kg de struguri moldovenești, trei pleacă pe piața UE”: Rusia și-a redus de opt ori cota privind importurile de struguri din R. Moldova, devenind insignifiantă