FOTO // Cine e cetățeanul R. Moldova care se plimbă cu un „Rolls” de 770 000 de euro prin București
Bucureștenii au fost uimiți când au văzut prin oraș mașina de lux „Rolls Royce Spectre”. Aceasta aparține soției unui milionar din Republica Moldova, pe nume Aliona Bostan.
Victor Bostan este proprietarului cramelor „Purcari”, din Republica Moldova. Soția sa este implicată, la rândul ei, în afaceri, dar este și o prezență mondenă de marcă.
Anterior, Aliona Bostan, supranumită „Regina Purcari”, a mai circulat cu un „Cullinan” și un „Dawn”. Noul „Rolls Royce Spectre” este a doua astfel de mașină din România, după cea deținută de Sebastian Bălășescu, fondatorul „Urgent Curier”.
Potrivit Cancan.ro, Aliona Bostan ar fi mers doar pentru a-și testa noul „Rolls”, fără a se opri nicăieri.
Victor Bostan s-a specializat în domeniul vinului încă de când era elev. Și-a început practica de oenolog la o vinărie într-un oraș din apropierea satului natal, Cărpineni, din R. Moldova. Acum, el deține cramele „Purcari” şi „Bostavan” din R. Moldova, dar şi Crama „Ceptura”, din România.
„Cred că pot spune că sunt un om fericit, care a reuşit să transforme un hobby – pentru că vinul este un hobby – într-o afacere care a ajuns deja la o valoare mare. La recunoaştere internaţională! Cred că este o descriere scurtă şi adevărată”, declara, recent, Victor Bostan, CEO al Grupului „Purcari”.
Aliona Bostan în Rolls Royce / sursa foto: captură video Cancan.ro
Acțiunile producătorului „Purcari Wineries” au înregistrat, între 15 ianuarie și 15 februarie anul acesta, un randament de 4,42% în raport cu moneda euro, practic cea mai bună evoluţie din indicii BET şi BET-XT, potrviti bursa.ro.
„Este un pas înainte pentru a spori amprenta şi poziţia Purcari pe piaţă, în regiunea Orientului Mijlociu şi Africa. Actuala achiziţie face parte din strategia comercială a Grupului de dezvoltare de noi pieţe, după deschiderea unui birou necomercial de reprezentare în China în 2019 şi a unei companii comerciale în Ucraina în 2021”, se arăta în comunicatul emis de Victor Bostan, la jumătatea lunii ianuarie, când a anunțat extinderea în Turcia, dar și în alte zone ale lumii.
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova
TOP NAȚIONAL // Boris Galațan, medicul anului 2024: Parcurge o distanță de 154 de kilometri de acasă până la spital, pentru ajuta femeile să nască