Cine e acum FAVORIT să câștige Balonul de Aur 2021/2022. Messi și Ronaldo, inexistenți în top
Lupta pentru Balonul de Aur 2021/2022 este una extrem de spectaculoasă, iar în acest moment există doi favoriți și aceștia nu sunt Ronaldo și Messi. Jurnaliștii de la Goal.com au publicat clasamentul la zi pentru prestigiosul trofeu acordat de France Football și avem o schimbare importantă la vârf.
Karim Benzema l-a depășit pe Robert Lewandowski, după prestațiile remarcabile din ultima vreme, încununate cu un hat-trick în turul sferturilor de finală din UEFA Champions League, Chelsea - Real Madrid 1-3. Vârful polonez a condus acest top în primele luni ale acestui an, însă a fost detronat acum de golgheterul lui Real Madrid.
Cei doi atacanți se vor lupta pentru câștigarea trofeului, care din 2022 nu se mai acordă pentru performanțele obținute într-un an calendaristic, ci pentru rezultatele dintr-un sezon competițional. Cupa Mondială 2022, care se va disputa la finalul anului în Qatar, nu va fi luată în considerare.
Liverpool are 3 jucători în TOP 10: Mohamed Salah, Sadio Mane și Trent Alexander-Arnold. La fel și Real Madrid: Karim Benzema, Luka Modric și Vinicius Junior.
Erling Haaland ocupă abia locul 20 în această ierarhie, în timp ce Lionel Messi, deținătorul trofeului, nu prinde top 20.
Clasamentul la zi pentru Balonul de Aur 2021/2022
- 1. Karim Benzema (Real Madrid) 40 de goluri, 13 assisturi. A câștigat UEFA Nations League și Supercupa Spaniei
- 2. Robert Lewandowski (Bayern Munchen) 52 de goluri, 8 assisturi. A câștigat Supercupa Germaniei
- 3. Mohamed Salah (Liverpool) 30 de goluri, 15 assisturi. A câștigat Cupa Ligii Angliei
- 4. Kylian Mbappe (PSG) 40 de goluri, 27 de assisturi. A câștigat UEFA Nations League
- 5. Luka Modric (Real Madrid) 6 goluri, 10 assisturi. A câștigat Supercupa Spaniei
- 6. Sadio Mane (Liverpool) 22 de goluri, 4 assisturi. A câștigat Cupa Africii pe Națiuni și Cupa Ligii Angliei
- 7. Kevin De Bruyne (Manchester City) 15 goluri, 12 assisturi
- 8. Vinicius Junior (Real Madrid) 17 goluri, 15 assisturi. A câștigat Supercupa Spaniei
- 9. Phil Foden (Manchester City) 11 goluri, 13 assisturi
- 10. Trent Alexander-Arnold (Liverpool) 2 goluri, 21 de assisturi, 20 de meciuri fără gol primit. A câștigat Cupa Ligii Angliei
Atacantul francez Karim Benzema (34 de ani) are cel mai bun sezon din carieră, cu 37 de goluri și 13 pase decisive în 36 de meciuri pentru Real Madrid.
Legendarul atacant francez Jean-Pierre Papin (58 de ani) consideră că Benzema este cel mai bun atacant din lume în acest moment și este favorit să câștige Balonul de Aur. Pe 6 aprilie, Karim Benzema a reușit un hat-trick în meciul câștigat de Real Madrid pe terenul lui Chelsea, scor 3-1, în cadrul sferturilor de finală din UEFA Champions League.
Karim Benzema este golgheterul la zi din La Liga (24 de goluri) și UEFA Champions League (11 goluri).
Noile reguli impuse de France Football
Acordat la sfârşitul anului calendaristic de la crearea sa în 1956, trofeul va fi acum aliniat sezonului fotbalistic, care se desfăşoară din august până în iulie, şi va include un juriu mai restrâns, o preselecţie rafinată şi criterii de atribuire mai clare, conform noului regulament dezvăluit de France Football în ediţia sa care va fi publicată sâmbătă.
„Aceasta este ocazia de a da un nou impuls. Înainte, judecam pe două semi-sezoane. Va fi mai lizibil", a declarat Pascal Ferre, redactorul-şef al publicaţiei din Hexagon, în timpul unei prezentări, vineri, la Boulogne-Billancourt (Hauts-de-Seine).
Următoarea ceremonie de premiere va avea loc în septembrie sau octombrie 2022 şi se va referi la sezonul început cu un an mai devreme, ţinând cont în special de Liga Campionilor masculină (cu finala pe 28 mai) şi EURO feminin (6-31 iulie).
Această reformă vine în condiţiile în care calendarul va fi dat peste cap în sezonul viitor, odată cu organizarea Cupei Mondiale 2022 din Qatar în noiembrie-decembrie şi nu în timpul verii, competiţie ai cărei cei mai buni jucător vor fi, prin urmare, recompensaţi în cadrul Balonului de Aur 2023.
France Football a făcut şi alte schimbări notabile, cum ar fi integrarea fostului star Didier Drogba în comisia responsabilă de selectarea jucătorilor nominalizaţi, mai scrie Digisport.ro.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România