Cine cere mită de peste o SUTĂ de MII de lei în R. Moldova
Şefa unei Asociaţii de locatari din orăşelul Cricova, suburbie a capitalei, şi soţul acesteia au fost reţinuţi vineri, 10 iulie, de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie, fiind bănuiţi de luare de mită.
Aceştia ar fi cerut un comision de 125 de mii de lei de la o companie care urma să efectueze lucrări de construcţie în bloc. Potrivit contractului, agentul economic trebuia să tencuiască faţada imobilului pentru o sumă de 700 de mii de lei.
Astfel, sub controlul ofiţerilor şi procurorilor anticorupţie, denunţătorul a transmis în trei tranşe suma extorcată. Vineri, cei doi complici au fost reţinuţi în flagrant delict, după ce au primit 62 de mii de lei de la denunţător.
Alte 2 300 de dolari şi o mie de dolari au fost transmise anterior în două tranşe. Toţi banii, inclusiv cei transmişi în timpul livrărilor de control, au fost găsiţi în urma percheziţiei la domiciliul bănuiţilor.
Pe moment, ambii se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă o amendă în mărime de până la 120 de mii de lei sau până la zece ani de închisoare.
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia