Stiri
Igor Căldare. Sursa foto: ipn.md
Acuzații // Doi cetățeni ai R. Moldova certați cu legea acuză reprezentanți ai UE de corupție
Maria Văratic
La 17 iunie curent, doi cetățeni ai R. Moldova, Vladimir Volkov și Igor Căldare, care s-au dat drept „reprezentanți ai Congresului civil”, au organizat o conferință de presă la Chișinău în cadrul căreia au lansat atacuri la adresa Comisarului european pentru Extindere, Stefan Fule, și a șefului Delegației UE în R. Moldova, Dirk Shubel. Cei doi au acuzat reprezentanții UE de furtul unor sume de bani din fonduri europene, la puțin timp după ce în R. Moldova a fost constituită Coaliția de Guvernare Proeuropeană, inclusiv prin aportul celor doi oficiali europeni.
Volkov, afaceri cu bani europeni
Cazul la care au făcut referință cei doi ține de construcția unei rețele de comunicații pentru Poliția de Frontieră în care Volkov spune că s-au adus daune de 420 000 de euro. Volkov se prezintă drept reprezentant al firmei „Eriksson”, dar niciodată nu a arătat vreun document de confirmare. Mai mult, firma „Eriksson” a negat că el ar fi reprezentantul său în R. Moldova. Tot el, Vladimir Volkov, este proprietarul și managerul companiei „SGC Grup”, subcontractată de compania „Provimet Grup” la construcția rețelei de comunicație finanțată de UE. Companiile se află în litigiu. „SGC Grup” a realizat lucrări de construcție care, potrivit contractului semnat, costau 2,3 milioane de lei, dar pretinde că a cheltuit de facto 3,3 milioane de lei. „SGC Grup” a cerut de la „Provimet Grup” achitarea suplimentară a unui milion de lei și, după ce a fost refuzată, și-a însușit ilegal bunuri ale companiei „Provimet Grup” și le-a vândut unei companii din România pentru a-și restitui banii.
Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală care încă nu a ajuns în judecată.
Neglijență și abuz în serviciu
Surse din cadrul Procuraturii Generale au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, după cercetarea tuturor schemelor utilizate de „SGC Grup”, prejudiciile aduse de compania lui Volkov proiectului de construcție a rețelelor de comunicație sunt de cinci milioane de lei. La acest caz s-a referit anterior și unimedia.info. Astfel, Volkov este direct implicat în cazul despre care se expune în calitate de bănuit, de aceea atribuirea lui la „societatea civilă” este greșită.
La rândul său, Igor Căldare a fost și el ținta unor investigații ale Centrului Național Anticorupție (ex-CCCEC). El a deținut funcția de director al Institutului Național de Standardizare și Metrologie de unde a fost destituit la propunerea CCCEC din cauza abuzului de serviciu și a neglijenței. În cauza penală deschisă pe numele acestuia se regăsea și acuzația de utilizare a fondurilor în scopuri personale. Totodată, soția dlui Căldare are în proprietate o clădire în Cricova, iar în Chișinău – o patiserie, un club poetic, un garaj și patru apartamente pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt la parterul unor clădiri în care sunt amplasate magazine și cafenele.
Ce se urmărește
Ambii acuzatori sunt sau au fost figuranți ai unor dosare de corupție. Învinuirile aduse nu au fost susținute de probe. Delegația Uniunii Europene a respins acuzațiile, considerându-le nefondate și populiste. „Autorii acestor acuzații au reuşit doar să arate publicului lipsa lor de cunoştinţe privind modul în care asistenţa UE este proiectată, oferită, supravegheată şi auditată. Aceste declaraţii, prin urmare, nu merită un răspuns detaliat. (…) Aceste declaraţii nu sunt altceva decât minciuni verificabile, care sunt o încercare de a discredita reputaţia Uniunii Europene în general şi a Şefului Delegaţiei UE în Moldova în special”, se menționează într-o declarație a Delegației UE în Republica Moldova cu referire la acuzațiile lui Volkov și Căldare.
De remarcat faptul că aceste acuzații apar în cadrul unei campanii de discreditare a direcției europene a Republicii Moldova, după reușita păstrării coaliției proeuropene, în special datorită implicării și medierii reușite de către Stefan Fule.
Cine atacă Uniunea Europeană?
Social
26.06.2013
13:29
3491

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
18.04.2025
13:57
488
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:43
468
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:09
1041
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
18.04.2025
10:04
740
Anunțul Aeroportului Internațional Chișinău, de sărbători: Trafic sporit și îndemn pentru pasageri să ajungă la timp în aerogară
18.04.2025
14:57
489
VIDEO // Focul Haric de la Ierusalim, transformat într-un instrument de MANIPULARE de către admiratorul lui STALIN, episcopul Marchel și fugarul condamnat Ilan Șor
18.04.2025
11:23
424
Victimele violenței în familie, scutite de taxa de stat și taxa de timbru în cazurile de partaj al averii și alte litigii patrimoniale
17.04.2025
17:23
1020
Cămin al Universității din Cahul, renovat cu sprijinul Guvernului României: Investiții de 62 de milioane de lei
17.04.2025
13:26
715
Campania Poliției: Integritate și combaterea corupției în rândul cetățenilor și polițiștilor
17.04.2025
10:44
1108
Maia Sandu, discurs în Parlament: 140 de judecători au plecat din sistem, cei mai mulți fiind corupți. „Încrederea în justiție încă trebuie recâștigată”
17.04.2025
10:17
1002
VIDEO // Suplimente alimentare neautorizate, inclusiv expirate, anihilate de pe piața R. Moldova: Zeci de persoane din patru centre de apel din Chișinău, implicate în înșelătorie

Top stiri
18.04.2025
23:29
248
Trump amenință cu retragerea SUA din negocierile de pace pentru Ucraina fără progrese rapide
18.04.2025
22:43
322
Dezastru ecologic pe litoralul rusesc: mareea neagră continuă să afecteze turismul la Marea Neagră după naufragiul petrolierelor rusești
18.04.2025
21:50
396
Propunere de pace controversată: SUA sugerează relaxarea sancțiunilor pentru un acord cu Rusia, dar refuză aderarea Ucrainei la NATO
18.04.2025
20:09
405
Halterofilul Marin Robu a cucerit trei MEDALII pentru R. Moldova la Campionatul European de Haltere. Atletul nostru s-a descătușat, după ce anul trecut a fost ,,furat" de bronzul olimpic
18.04.2025
19:46
431
Vicepreședintele american optimist în Italia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, în timp ce Washingtonul transmite semnale mixte
18.04.2025
17:06
598
Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
18.04.2025
16:44
771
Kremlinul confirmă: ordinul lui Putin privind loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene nu mai este valabil
18.04.2025
15:02
520
APEDUCT MAGISTRAL // Locuitorii din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni, vor avea acces la apă potabilă din Nistru: Investiții de 31 de milioane de lei
18.04.2025
13:57
482
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:51
525
Fostul negociator-șef al Sloveniei pentru aderarea la UE, schimb de experiență cu oficiali din R. Moldova
18.04.2025
13:43
463
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:40
941
Washingtonul ar putea renunța la medierea între Rusia și Ucraina: Trump își regândește prioritățile globale
18.04.2025
11:11
1242
Chișinăul este foarte aproape să elimine ULTIMA vulnerabilitate față de Federația Rusă
18.04.2025
11:09
1033
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
18.04.2025
10:38
527
Motorina comercializată la pompă s-a IEFTINIT cu 3.31 lei/litru în ultima perioadă și a ajuns la prețul din 2022 – perioada anterioară declanșării războiului din Ucraina și crizei energetice
18.04.2025
10:34
686
Maia Sandu insistă pe finalizarea negocierilor de aderare la UE până în 2027, avertizând asupra influențelor externe la alegerile din septembrie
18.04.2025
10:04
732
Anunțul Aeroportului Internațional Chișinău, de sărbători: Trafic sporit și îndemn pentru pasageri să ajungă la timp în aerogară
18.04.2025
08:39
643
Ucraina și SUA au semnat un proiect de acord privind mineralele
18.04.2025
06:17
847
Kremlinul atenționează asupra impactului posibil al unui război comercial global asupra economiei Rusiei, în ciuda evitării de noile tarife americane
18.04.2025
03:51
924
Summit la Paris: Discuții de înalt nivel pentru pacea în Ucraina, în timp ce Trump exprimă rezerve față de Zelenski
18.04.2025
03:18
728
Rubio reafirmă dorința de pace a SUA într-o convorbire cu Lavrov la Paris
18.04.2025
00:56
1061
Moscova avertizează: Atacurile cu rachete Taurus vor implica Germania direct în conflictul din Ucraina
17.04.2025
21:07
856
R. Moldova se alătură Convenției de la Haga pentru obținerea probelor în procese internaționale
17.04.2025
19:10
840
Opoziția pierde lupta împotriva ministrului infrastructurii: Moțiunea a fost respinsă de Parlament
17.04.2025
17:23
1013
Cămin al Universității din Cahul, renovat cu sprijinul Guvernului României: Investiții de 62 de milioane de lei

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri