13:56:46 15.01.2025
Stiri

Cine a provocat criza din Transnistria? Răspunsuri la șapte întrebări-cheie

Actualitate 15.01.2025 09:41 Vizualizări387 Autor: Ziarul National
Cine a provocat criza din Transnistria? Răspunsuri la șapte întrebări-cheie

1. Cum a început „războiul gazului” între Kiev și Moscova?

Conflictul privind gazul între Rusia și Ucraina nu este unul deloc nou și datează încă de la începutul anilor 2000, iar neînțelegerea a fost întotdeauna însoțită de mai multe declarații privind datoriile Kievului și responsabilitățile pe care le are Moscova. Până în 2025, deși au existat anumite deconectări în țara vecină, părțile ajungeau la numitor comun, interesul de a prelungi înțelegerile fiind amiabil chiar și după 2014, când Rusia a provocat scindări teritoriale în Donețk și Lugansk.

Problema a devenit de nerezolvat pe 1 ianuarie 2025, când ultimul contract privind tranzitul (semnat în 2019 - n.r.), semnat între ucraineni și ruși a expirat. Este evident că după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022, autoritățile de la Kiev nu au putut renegocia acordul cu statul agresor.

2. Care este atitudinea „Gazprom”-ului față de R. Moldova?

Șantajul energetic a fost întotdeauna una dintre armele Kremlinului împotriva R. Moldova și a altor țări post-sovietice. Luând în considerare tranzitul combustibilului albastru prin Ucraina, „războiul gazului” dintre Moscova și Kiev ne-a vizat de la independență și până nu demult. Plus la asta, concernul rus mai pune pe umerii R. Moldova o datorie pe care Chișinăul nu o recunoaște. În contextul invaziei ruse în Ucraina, problema a devenit mai stringentă, deoarece era clar că administrația de la Kiev cel mai probabil nu va avea vreun acord cu o companie rusească, strâng legată de administrația lui Putin.

În 2021, fostul ministru Andrei Spînu și Alexei Miller au semnat prelungirea contractului de livrare a gazului în Moldova pentru 5 ani, cu achitarea în baza unei noi formule de calcul. De atunci lui Spînu i s-a tras și porecla „dominatorul”, datorită colegei sale Ala Nemerenco, care a analizat pe Facebook limbajul non-verbal al celor doi.

Revenind la document, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunța atunci că potrivit înțelegerii „Gazprom se obligă să livreze, iar Moldovagaz se obligă să recepționeze și să achite gazele naturale în volum de 1 238 mil. m3, pentru alimentarea cu gaze naturale a părții drepte a Nistrului și 2 062 mil. m3 pentru partea stângă a Nistrului, astfel volumul total contractat de Moldovagaz constituie 3 300 mil. m3 de gaze naturale”.

Concernul rus nu a ținut cont de document, iar apoi a scăzut volumul gazului livrat, ca într-un final să avem 5,7 milioane de metri cubi zilnic, volum pe care autoritățile au decis să în transporte în Transnistria, pentru a cumpăra lumină mai ieftină de la centrala de la Cuciurgan. Oficialii de la Chișinău au anunțat de mai multe ori că partea dreaptă a Nistrului nu achită factura pentru această cantitate de combustibil albastru.

La sfârșitul anului 2024, ex-ministrul Energiei al Moldovei, Victor Parlicov, s-a întâlnit cu Alexei Miller de la „Gazrom”. Pe agenda discuțiilor s-a regăsit și subiectul livrărilor de gaz în Transnistria, iar partea rusă a sugerat Chișinăului să se înțeleagă cu Kievul.

3. Datoria (in)existentă a R. Moldova sau cât vrea „Gazprom” să îi plătim?

„Gazprom” vrea de la „Moldovagaz” achitarea unei datorii de peste 700 de milioane de dolari. Din această sumă, mai mult de 400 de milioane reprezintă pretinse restanțe ale Chișinăului, iar circa 300 de milioane – penalități.

Chișinăul nu recunoaște datoria și, urmare a unui audit efectuat în 2023 de către specialiști din Norvegia și Marea Britanie, a anunțat că trebuie să achite doar 8,6 milioane. Rezultatele analizei însă nu au satisfăcut „Gazprom”-ul și concernul rus ne cere în continuare plata.

Speculațiile privind datoria mai sunt alimentate și de politicienii proruși de la Chișinău, care insistă că țara nu și-a plătit factura de cânt au venit proeuropenii la putere. Auditul, însă, a arătat ă o bună parte a restanțelor datează din perioada 1991-2002.

Citiți continuarea pe realitatea.md

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md