02:20:50 29.04.2025
Stiri

Cine a câștigat sezonul 12 al concursului Românii au talent: Micuţa pianistă din R. Moldova, Martina Meola, tot a urcat pe podium

Actualitate 28.05.2022 08:39 Vizualizări12410
Cine a câștigat sezonul 12 al concursului Românii au talent: Micuţa pianistă din R. Moldova,  Martina Meola, tot a urcat pe podium

Cel de-al 12-lea sezon Românii au talent a ajuns la final. Cei mai talentați concurenți s-au luptat pentru marele premiu în valoare de 120 000 de euro și au adus pe scenă momente remarcabile.

Unsprezece finaliști au intrat în cursa pentru marele trofeu, însă doar unul a ieșit învingător. Publicul a decis, iar cel mai talentat român este Darius Mabda.

Podiumul a fost completat de Emanuel Ion, care s-a clasat pe locul al doilea, și de Martina Meola, care a ocupat locul al treilea.

Tânărul a oferit un moment emoționant pe scena talentelor, alegând să danseze pe melodia “In Your Room”, a trupei Depeche Mode. Darius Mabda a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete în preselecții, iar voturile publicului l-au trimis în marea finală a sezonului 12.

Darius Mabda este și câștigătorul premiului de originalitate din sezonul 12.

Darius Mabda are 14 ani, este dansator și vine din Oradea. A început să danseze din joacă. Încerca să imite diverse dansuri de la televizor sau de pe internet și le-a cerut parinților să-l ducă la o școală.

În București a participat la diverse workshopuri de dans. A facut cursuri și cu Oana Ioniță.

Mama lui este secretară la o firma de construcții, iar tatăl este pensionar. Mai are o soră, în vârstă de 18 ani.

A participat la diverse competiții de dans, în țară și în străinătate. La Freedom Dance Festival din Ungaria a luat locul 1, la Bucharest Dance Festival pe categoria lui de vârstă tot locul 1.

I-ar placea să danseze pentru Antonia, Alina Eremia, Ami și Andra.

Este pentru prima dată când vine la Românii au talent.

„De la mine ai cu toată dragostea 1000 de DA”, i-a spus Andi Moisescu la audiții.

„Eu am văzut un amestec incredibil de inocență, de eleganță și de bărbăție”. Este un moment de aur în viața ta acum”, i-a spus Dragoș Bucur.

Emoționată, Andra a venit pe scenă și l-a îmbrățișat pe Darius.

Mihai Bobonete a fost cel care a apăsat butorul auriu, spunând: „Sunt uluit de performanța ta, sunt uluit de ce s-a întâmplat acum pe scenă, nu știu de unde ai venit, dar mi-ai umplut inima de bucurie”.

ProTV.ro

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte