21:25:39 22.11.2024
Stiri

Cincisprezece tineri din R. Moldova vor depune JURĂMÂNTUL lui Hipocrate la Iași, după ce au absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”

Actualitate 16.09.2020 19:05 Vizualizări1777 Autor: Ziarul National
Cincisprezece tineri din R. Moldova vor depune JURĂMÂNTUL lui Hipocrate la Iași, după ce au absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”


După un an complicat şi plin de incertitudini, cei 1 669 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, România, promoţia 2020, vor putea rosti, în sfârşit, Jurământul lui Hipocrate, în cadrul unei ceremonii speciale.

Printre absolvenții acestei universități de la Iași se regăsesc și 15 tineri originari din R. Moldova.

Evenimentul se va desfăşura, din cauza situaţiei epidemiologice, pe parcursul a patru zile, în perioada 17-20 septembrie, în intervalul orar 10.00-14.00, pe Esplanada UMF Iaşi, după următorul program: pe 17 septembrie, pentru absolvenţii de Medicină, pe 18 septembrie, pentru absolvenţii facultăţilor de Medicină Dentară şi Farmacie, pe 19 septembrie, pentru absolvenţii specializărilor Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi Bioinginerie, iar pe 20 septembrie pentru absolvenţii de Medicină şi Medicină Dentară de la liniile de predare în engleză şi franceză. Întreaga ceremonie se va transmite live.

„În calitate de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi, sunt mândru de voi, absolvenţii Universităţii. Sunt mândru nu doar pentru că aţi ajuns la capătul unei grele dar şi frumoase călătorii academice, ci şi pentru că aţi trecut, alături de noi, printr-un an universitar complicat şi pentru că v-aţi adaptat atât de bine provocărilor pe care situaţia epidemiologică le-a cerut.

Ştiu că nu v-a fost uşor, ştiu că v-a lipsit tradiţionala ceremonie de absolvire, unul dintre cele mai importante şi emoţionante momente din viaţă, atât pentru voi, cât şi pentru părinţii voştri. Din cauza pandemiei, nu am putut să marcăm absolvirea studiilor de licenţă în luna iunie, dar nu cred că ar fi corect să fiţi lipsiţi complet de bucuria unei zile de care o să vă aduceţi aminte toată viaţa. Ziua absolvirii, ziua în care veţi depune Jurământul lui Hipocrate, ziua când veţi putea spune, cu mândrie, că sunteţi absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi, Promoţia 2020.

Ne-am asigurat că Ceremonia de Absolvire se va desfăşura în condiţii de siguranţă epidemiologică. Pentru a respecta numărul maxim de participanţi admişi la o adunare, am hotărât ca aceasta să se întindă pe parcursul a patru zile, iar durata unei întâlniri să nu fie mai mare de 4 ore. Din păcate, nu va fi posibil să aveţi familiile şi prietenii alături, dar se vor putea bucura de reuşita voastră vizionând, live, transmisia întregii ceremonii", a transmis absolvenţilor prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

În fiecare zi, accesul absolvenţilor în areal se va face începând cu ora 9.00, prin patru porţi, unde se va face triajul epidemiologic şi vor primi măşti. Toţi absolvenţii vor intra în zona de festivităţi până la ora 10.00 (chiar dacă sunt programate mai multe specializări în ziua respectivă) şi nu vor ieşi din areal până la final. Sunt organizate panouri foto, iar absolvenţii vor putea face fotografii după ceremonie.

În cadrul ceremoniei vor ţine scurte alocuţiuni rectorul, decanii facultăţilor şi de promoţie, şefii de an şi de promoţie, se va striga catalogul, iar finalul este rezervat depunerii de către absolvenţi a Jurământului lui Hipocrate.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md