Cinci semne ciudate care arată un IQ ridicat. Caracteristicile comune ale oamenilor foarte inteligenți
Unii dintre cei mai inteligenți oameni din lumea se caracterizează prin câteva trăsături neobișnuite. Studiile au demonstrat că astfel de obiceiuri sunt corelate cu un IQ mai ridicat.
În mod clasic, inteligența înseamnă abilitatea unei persoane de a se adapta la mediul înconjurător. Însă unele persoane au abilitatea de a procesa stimulii externi la un nivel mai mare decât media, informează jurnalul.ro.
Iată 5 obiceiuri mai puțin obișnuite care indică un IQ mare, potrivit experților:
1. Nocturn
Mulți oameni extrem de inteligenți au fost mai productivi pe timpul nopții. Trecerea peste ritmul circanian obișnuit și munca până noaptea târziu arată o flexibilitate cognitivă impresionantă. Printre personalitățile care erau active noaptea se numără Mircea Eliade, Charles Darwin, Marcel Proust.
2. Visare
Visarea cu ochii deschiși poate duce la soluționarea creativă a problemelor, realizarea planurilor pentru viitor și procesarea emoțională. Procesul permite minții să realizeze conexiuni unice și să exploreze idei noi. Mai multe studii au descoperit o corelație între frecvența visării cu ochii deschiși și excelarea în sarcini creative cu un IQ ridicat.
3. Întrebări
Curiozitatea constantă este o caracteristică a oamenilor foarte deștepti. Aceștia se află într-un proces de învățare continuă, vor să afle cum funcționează lucrurile și ce s-ar întâmpla dacă problema ar fi rezolvată diferit. Pentru a afla răspunsurile, ei pun întrebări frecvente.
4. Izolare
Persoanele care au un IQ ridicat pot fi stimulate ușor, în funcție de condițiile din mediu. Asfel că mulți simt nevoia să se izoleze pentru a nu fi întrerupți.
5. Instruire
Cititul înseamnă dezvoltarea vocabularului, deschiderea spre noi idei și moduri noi de gândire, dezvoltarea atenției, imaginației, empatiei. Multe persoane cu un IQ mai ridicat au obiceiul de a citi aproape zilnic. Cititul e un fel de antrenament pentru creier care dezvoltă numeroase abilități cognitive importante, notează useit.ro.
ULTIMA ORĂ // Rușii au bombardat stația din Podolsk, afectând și centrala de la Cuciurgan: ,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată"
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”