Cina secretă care face MINUNI pentru tiroida ta
Nu e niciun secret că în corpul unei femei, tiroida joacă un rol foarte important și influențează multe procese. Hormonii secretați de glanda tiroidă dictează stabilitatea, răspunsul și funcționarea generală a unor procese cheie: metabolismul, regularizarea dispoziției, digestia. O tiroidă fără probleme înseamnă un corp fără probleme și o stare generală optimă.
Sistemul endocrin este unul care, pe parcursul vieții, poate să ne facă și surprize neplăcute, pentru că se poate dovedi instabil. O dietă sănătoasă este primul pas către stabilizarea acestui sistem, dacă ne dorim o tiroidă care să nu ne facă probleme.
Printre disfuncțiile tiroidiene se numără hipotiroidismul, care poate duce la oboseală exacerbată, creștere în greutate, sensibilitate la temperatură și chiar depresie. Pentru a păstra echilibrul tiroidian, alimentația și mișcarea sunt foarte importante.
O tiroidă sănătoasă pornește de la nutrienți. Când adopți un stil de viață ordonat și sănătos, acest lucru se propagă asupra tuturor sistemelor și mecanismelor din corp, asupra nivelului de energie și până și asupra pielii. Alimentația poate ajuta sau perturba activitatea hormonală din organism.
Iată o rețetă care este mai mult decât benefică în mod special pentru tiroidă:
Somon în crustă de semințe de cânepă
Somonul conține mult seleniu, care scade inflamațiile, regularizează răspunsurile sistemului imunitar și previne bolile cronice. Atâta doar să fie pește norvegian sau din Alaska, lipsit de chimicalele prezente în cazul peștilor de crescătorie.
Semințele de cânepă au proporțiile perfecte de acizi grași, vitamine, fibre și minerale esențiale pentru sănătatea tiroidei. Somonul dat la cuptor cu aceste semințe, cu rozmarin, oregano, sare și piper, ulei extravirgin de măsline și lămâie nu numai că este delicios, dar și extrem de sănătos. Orice frunză verde închis pe care o așezăm lângă el sporește beneficiile acestei rețete.
Începând cu o dată pe săptămână și apoi crescând frecvența acestei rețete își va arăta efectele în scurt timp. Problema cu glanda tiroidă este că se poate dezechilibra ușor, însă durează mult să își recapete parametrii optimi de funcționare. Adică, pe românește, este mai bine să previi decât să tratezi.
În plus, femeile sunt mult mai expuse dezechilibrelor cauzate de glanda tiroidă decât bărbații, din cauza fluxului hormonal care variază substanțial pe parcursul vieții. Grija față de glanda tiroidă trebuie să ne intre în reflex la fel cum ne îngrijim tenul, cum ne supraveghem dantura, cum prevenim osteoporoza, cum ne menajăm la menstruație sau cum ne palpăm sânii. Este un fel de datorie pe care trebuie să o efectuăm față de noi însene!
Sursa: eva.ro
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”