Ciclonul Ita a ajuns în Australia. ,,Orice fenomen ca acesta este periculos!"
Puternicul ciclon Ita, cu rafale de vânt de până la 230 de kilometri pe oră, susceptibile că ar provoca pagube semnificative, a atins coastele de est ale Australiei, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP, conform mediafax.ro.
Ciclonul a provocat deja alunecări de teren la Cape Flattery, iar peste 30 de mii de locuitori au fost evacuaţi din zonă.
Premierul statului Queensland, Campbell Newman, i-a avertizat pe locuitorii care deţin case construite înainte de 1985, când au intrat în vigoare noi norme de construire, că acestea ar putea să nu reziste ciclonului.
Ciclonii tropicali sunt frecvenţi în nord-estul Australiei, dar acesta este mai puternic decât Yasi, un ciclon uriaş care a devastat case şi recolte în această zonă, în urmă cu trei ani.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"