Chirtoacă ADMITE că membrii PL ar putea să NU fie acceptați pe lista comună a Blocului „ACUM”. Ce va face liderul liberalilor, dacă se va întâmpla acest lucru
Președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, ia în calcul și faptul că niciun liberal nu va fi acceptat pe lista comună a Blocului „ACUM” sau pentru circumscripțiile uninominale. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, Chirtoacă spune că va rămâne oricum alături de Blocul „ACUM” și va promova Unirea cu România în campania electorală. Declarații în acest sens au fost făcute la o emisiune de la 10Tv.
Întrebat ce crede despre faptul că în presă a apărut deja lista cu potențialii candidați din partea Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și câți liberali se vor regăsi eventual pe lista comună sau pe circumscripțiile uninominale, Dorin Chirtoacă a declarat: „În cadrul negocierilor noi am atins un compromis. Când vor fi desemnați oamenii pe lista comună și circumscripții să se țină cont de meritocrație, cât și de o anumită logică. Să existe o legătură între omul care merge într-o circumscripție și electoratul de acolo. Deja e decizia acelei comisii. Câți candidați vom avea, atâția vor fi. Nu ne-am gândit la un anumit număr de candidați acceptați”.
Chirtoacă a spus cum va proceda și în cazul în care niciun membru al formațiunii sale nu va trece testul comisiei de meritocrație. „O să vedem dacă va fi așa. Rămâne să lucreze comisia de meritocrație. Vom avea acolo un membru-observator. Până la urmă, acesta e compromisul pe care l-am atins. Dacă am fi pus ultimatum, atunci nu mai era vorba să se facă proces-verbal al ședințelor comisiei de meritocrație sau să avem un membru-observator în cadrul comisiei de meritocrație. Nu era nici promovarea unionismului în campania electorală.
Dacă nu vom avea niciun candidat (pe listele Blocului „ACUM” sau pe circumscripții n.r.), vom promova în continuare Unirea în Blocul „ACUM”. Chiar dacă nu va fi niciun candidat de-al nostru. Vom face asta, pentru că există interesul de a da jos regimul dictatorial, nu de a împărți cașcavalul”, a conchis fostul primar al capitalei.
PL a decis să nu participe separat în cursa electorală și să se alăture Blocului „ACUM” la 16 decembrie curent.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md