Chicu, ACȚIONAT în judecată de către Maia Sandu: „Spune MINCIUNI pe bandă rulantă, la fel ca stăpânul lui, Dodon. A mai rămas să povestească despre 30 de miii de sirieni”
Premierul Ion Chicu va fi acționat în judecătă de către Maia Sandu, după ce a afirmat astăzi că aceasta ar fi implicată în concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), dar și „legalizarea furtului miliardului”. Fostul premier va cere și prejudicii financiare de la succesorul ei, iar banii ar putea merge într-un fond pentru ajutorarea cadrelor medicale, care s-au infectat cu COVID -19.
„Cum e sacul, și peticul. Ion Chicu spune minciuni pe bandă rulantă, la fel ca stăpânul lui, Dodon. În loc să se îngrijească de viața și sănătatea oamenilor - doar în ultima săptămână s-au îmbolnăvit 948 și au murit 49 de oameni de COVID - 19, pe Chicu îl preocupă doar campania electorală a lui Igor Dodon”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Potrivit fostului premier, Ion Chicu a reluat „exact minciunile din campania din 2016”.
CITIȚI și DOC // Stenograma ședinței SECRETE de Guvern când au fost acordate garanții de miliarde celor trei bănci falimentare: „Porcărie”, Maia Sandu îl apostrofează pe Drăguțanu
„Acesta insinuează că eu aș fi votat pentru concesionarea Aeroportului către „Avia Invest” în toamna anului 2013 și pentru garanția de stat din 2014 după furtul miliardului. De asemenea, mă acuză de reeșalonarea datoriilor „Avia Invest” acumulate din 2013 până în 2019. A mai rămas să povestească despre „30 de miii de sirieni”... Toate aceste acuzații sunt false și o să merg în instanța de judecată pentru a-i cere să-și recunoască minciunile”, a replicat Sandu.
Sursa citată i-a transmis premierului că asteaptă ca justiția să facă lumină în acest caz.
„Între timp, așteptăm cu mare nerăbdarea ca justiția să examineze cererea depusă de echipa mea încă în septembrie 2019 pentru anularea contractului de concesionare a Aeroportului și ca Procuratura să-i scoată la lumină pe toți beneficiarii acestor furturi – și cei care au primit banii pe cont, și cei care i-au primit în geantă”, a conchis Maia Sandu.
Valeriu Saharneanu // La alegerile prezidențiale din România a învins, în primul tur, candidatul „de după colț”
Marcel Ciolacu și-a recunoscut înfrângerea, a felicitat-o pe Elena Lasconi și și-a anunțat DEMISIA din funcția de președinte al PSD
DOC // Memorandumul Economic de Țară pentru R. Moldova, lansat de Banca Mondială, pentru a ajuta statul să atingă nivelul mediul al veniturilor din UE pe parcursul „unei generații”: Salarii lunare medii de peste 3 000 de euro în UE