16:13:34 25.11.2024
Stiri

CHEMARE // Origami la penitenciar

Social 07.06.2015 14:00 Vizualizări2649 Autor: Galina Munteanu
CHEMARE // Origami la penitenciar


Vocație // Cadouri fără etichetă, create de un deținut de la Penitenciarul nr. 16 de la Pruncul

Lipsit de libertate, de prieteni și de cei dragi sufletului, a reușit să-și găsească pasiunea care îi aduce liniște sufletească și împlinire, chiar dacă se află după gratii. A fost condamnat la 17 ani de închisoare, șase i-a stat și mai are încă 11.

Nu le vinde, dar le dăruiește

Pe Dorin Talpă, originar din raionul Ungheni, l-am găsit în plină activitate. Era Ziua ușilor deschise a penitenciarului în care se află deja al șaptelea an. Nu aștepta pe nimeni să-l viziteze, își aranja în liniște obiectele de artă, diferite lucrări executate în tehnica origami, pe care le-a pregătit cu măiestrie pentru vizitatori.

A lucrat aproape o lună la ele pentru ca să aibă ce arăta, celelalte și-au găsit deja stăpânul. Lucrările lui Dorin au ajuns în Japonia și Italia. Nu le vinde, toate au fost dăruite. Din toată inima, precizează el.

Primele lucrări au fost pentru mama

Cea care i-a dat viață - mama - a fost un imbold ca să-și caute pasiunea și să se refugieze în artă, susține bărbatul.

„E foarte greu să reziști în penitenciar fără a avea vreo ocupație. Trebuia să mă rup de gașca de adevărați criminali și să-mi fac o lume a mea – una în care să înțeleg frumosul, sensul vieții și al speranței. Tot mă gândeam să fac ceva frumos pentru mama, să-i bucur sufletul. Atunci mi-a venit în gând să confecționez diferite obiecte în tehnica origami. Nu am dat greș, s-a bucurat nespus de mult când i-am dăruit primul obiect. La toți vecinii din sat s-a lăudat ce poate face Dorin al ei”, ne spune entuziasmat bărbatul.

Zeci de lucrări

Nu-și amintește până acum câte lucrări a realizat, cert e că toate și-au găsit stăpânii. Cele mai frumoase, bineînțeles, au ajuns acasă, la mama. Altele - la rude și prieteni apropiați.

„Acum am făcut câteva pentru nepoțica mea care nu demult s-a născut. Încă nu am văzut-o și abia aștept să vină împreună cu fratele și cumnata la mine. Vreau să-i fac un coșuleț mai mare”, ne destăinuiește planurile condamnatul. Problema cea mai mare a meșterului de origami e că nu prea are din ce confecționa, îi lipsește materia primă.

„De la început am apelat chiar la administrația penitenciarului și mi-a făcut rost de materie primă. Unora care mă roagă să le fac ceva le spun să-mi aducă material. Mă descurc. Clar că, dacă aș avea mai multă materie primă, aș face lucruri mult mai frumoase și complicate, dar așa…”, ne spune bărbatul.

Închisoare pentru omor

Păcatul pentru care a fost condamnat Dorin la 17 ani de închisoare a fost un omor. A înjunghiat mortal un bărbat, pentru că acela îi violase o colegă de serviciu și s-a ales cu o pedeapsă prea blândă.

„Sigur că regret ce am făcut, dar e o lecție bună de viață să treci și prin penitenciar. Dacă atunci când ești în libertate nu vezi anumite lucruri din viață, aici le înțelegi. Am fost conștient de ce am făcut și mi-am plănuit din timp infracțiunea. Acum, sigur că mi-e milă, nu de cel care a murit, pentru că a meritat, dar pentru mama lui, rude și pentru mama mea, care la fel suferă că eu sunt aici, iar ea acasă”, lasă ochii în jos tânărul.

Totuși, acesta susține că l-au împins la această infracțiune trăirile din copilărie. „Am crescut într-o familie unde la fel a predominat violența. Tatăl meu deseori o obijduia pe mama, făcea scandal și noi fugeam de acasă. Uite că asta m-a influențat psihologic și eu, undeva în adâncul sufletului, căutam să mă descarc. Am găsit această victimă…”, susține deținutul.

Nu-și pierde speranța că va avea vreodată o familie, copii și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Până atunci, confecționează origami, pentru că, mai știi, poate cucerește vreo tânără cu creațiile sale, fie ele realizate și după gratii.

Lucrările deținuților au ajuns în centrul capitalei

O expoziție inedită a unor obiecte de artă - icoane, candelabre, tablouri, suvenire, machete, suporturi, broderii şi obiecte de decor - a dat săptămâna trecută farmec sărbătorii creștine Înălțarea Domnului. Expoziția cu vânzare a obiectelor de artă a avut loc în scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău. Cele peste o sută de lucrări au fost realizate de către deținuții din penitenciarele din R. Moldova. Jumătate din banii adunaţi vor fi utilizaţi pentru acţiuni de caritate, iar cealaltă jumătate - va fi transferată pe contul de peculiu al deținuților.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md