Cetățenii R. Moldova și cei ai UE din UK fără acte sau viză ar trebui să plece, altfel vor fi DEPORTAȚI


Oficialii britanici avertizează că cetățenii UE, inclusiv cetățenii români, cărora li s-a refuzat dreptul de a rămâne în Marea Britanie ar trebui să părăsească țara de bunăvoie. În caz contrar aceștia vor fi expulzați.
„Ne așteptăm ca oamenii să părăsească țara în mod voluntar”, iar în caz contrar, oficialii din domeniul imigrației „vor încerca să le impună plecarea”, a precizat el, scrie voxnews.ro.
Marea Britanie a acordat în jur de 5,4 milioane de permise de ședere unor cetățeni ai Uniunii Europene. “Pe 31 august 2021, existau aproximativ 400.000 de cereri în așteptarea unui rezultat”, a spus Foster.
Guvernul britanic a anunțat în toamnă că a acordat 5.000 de vize temporare pentru șoferi de camioane și 5.500 pentru angajați în industria cărnii de pui.
Miniștrii britanici au făcut schimbări a legislației de după Brexit, și au acordat mai ușor vize șoferilor de camion străini, pentru a rezolva criza aprovizionării cu combustibil și alimente ce a avut loc în toamna anului trecut.
Boris Johnson a fost cel care a oferit o soluție rapidă pentru a preveni escaladarea crizei.
Potrivit The Guardian, miniștrii britanici s-au întâlnit în încercarea de a conveni un sistem de vize pe termen scurt care să permită șoferilor de camioane din străinătate să muncească în Marea Britanie.











































































