Cele mai populare METODE prin care sunt PĂCĂLIȚI turiștii în întreaga lume
Turiștii sunt adesea ținte perfecte pentru infractori. Atunci când nu cunoști locurile în care te afli, nu știi limba și mai ești și foarte entuziasmat de noua experiență, cu alte cuvinte neatent, devii o țintă sigură pentru infractori.
Iată câteva modalități în care sunt păcăliți turiștii în întreaga lume:
Suvenir gratuit
Îți este oferită pe stradă o „brățară a prieteniei” sau oricare alt suvenir. Dacă îl vei accepta, ți se va cere apoi să-l plătești. Iar cât timp ești confuz și încerci să explici că nu-l dorești, e posibil să ți se fure și portofelul. Se întâmplă adesea în Franța, Italia, Spania sau Egipt.
Un trandafir
O persoană cu un buchet de trandafiri se apropie de un cuplu și îi propune bărbatului să cumpere un trandafir pentru partenera sa. Dacă refuză, va fi presat și făcut să se simtă zgârcit. Se întâmplă în Franța, Italia, Spania.
Bilet fals
La casele de bilete ale marilor obiective turistice se formează adesea cozi lungi. Infractorii profită de asta și se îmbracă în angajați ai muzeului, oferind spre vânzare bilete de intrare mai scumpe, dar care îți permit să scapi de așteptare. Deși poate părea tentant, biletele sunt false. Se întâmplă în Franța, Marea Britanie.
Peria de pantofi
Un bărbat scapă o perie de pantofi în fața ta. Dacă o ridici și i-o returnezi, se va oferi să-ți curețe pantofii. Te lasă să crezi că o face ca semn de mulțumire, dar la final îți va cere cu insistență bani. Se întâmplă în Turcia.
Angajații hotelului
Două persoane îmbrăcate ca angajați ai hotelului bat la ușa camerei spunând că trebuie să rezolve o problemă apărută în camera ta. În timp ce unul îți distrage atenția, celălalt îți fură lucrurile de valoare. Se poate întâmpla în Spania.
Fotograful
Un localnic prietenos se oferă să-ți facă o fotografie cu aparatul tău. În cel mai bun caz îți va cere bani apoi, iar în cel mai rău caz va fugi cu telefonul sau aparatul tău foto.
Restul
Atunci când cumperi dintr-un magazin, vânzătorul va număra lent restul și va părea că se încurcă. Scopul este să-ți pierzi răbdarea și să nu mai aștepți măruntul.
Falși călugări
Persoane îmbrăcate în călugări îți vor cere să faci donații pentru persoanele aflate în dificultate. Îți vor arăta o listă cu cei care au donat deja, cu nume și suma oferită. Dar sunt de obicei impostori, iar banii nu ajung cu siguranță la cei aflați în dificultate. Se întâmplă adesea în China.
Stația falsă de autobuz
Dacă aștepți de mult timp autobuzul și pare să nu mai vină, este posibil să te afli într-o stație falsă, cu un semn așezat strategic pentru a-i păcăli pe turiști. În scurt timp își vor face apariția taximetriștii care au pus în practică înșelătoria. Se poate întâmpla în China.
Taxiul care dispare
Atunci când ajungi la hotel, șoferul de taxi se va oferi să te ajute cu bagajele. Va fi foarte grăbit, spunând că trebuie să ajungă rapid la o altă comandă. După ce va pleca în grabă, vei observa că a luat cu el și un bagaj de-al tău. Se întâmplă în SUA.
Tricoul pătat
Cineva își varsă băutura pe tine aparent din greșeală. Se va oferi să te ajute să cureți, dar în același timp îți va fura portofelul sau alte bunuri. Se întâmplă în Brazilia.
Cursa lungă
Taximetriștii profită de faptul că nu cunoști orașul și te vor duce pe un traseu mai lung, pentru a-ți lua mai mulți bani.
Poza cu animalul
Pe stradă sunt persoane cu animale precum papagal, maimuțe, șopârle etc. Când treci pe lângă ele, îți pun animalul pe umăr și îți fac o poză. Îți cer apoi să plătești pentru fotografia pe care ți-au făcut-o.
Sursa: eva.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2