15:13:24 22.11.2024
Stiri

Cele mai murdare obiecte pe care le atingi în fiecare zi

Știri 04.03.2017 11:30 Vizualizări1771 Autor: Ziarul National
Cele mai murdare obiecte pe care le atingi în fiecare zi sursa: eva.ro


Aproape tot ce atingem într-o zi obișnuită este acoperit de bacterii. Și, chiar dacă nu îți vine să crezi, și unele toalete sunt mai curate decât cele mai murdare obiecte cu care intri în contact în fiecare zi.

Cu alte cuvinte, toaletele sunt curățate și dezinfectate frecvent, deoarece te aștepți ca acestea să fie murdare. Lucrurile de la care te-ai aștepta să fie curate se regăsesc pe lista celor mai murdare obiecte. Iată care sunt acestea!

Care sunt cele mai murdare obiecte pe care le atingi într-o zi?

Tocătorul

Conform unui profesor de microbiologie de la Universitatea din Arizona, tocătorul are de 200 de ori mai multe bacterii fecale decât un scaun de toaletă. Multe persoane doar clătesc tocătorul după ce îl folosesc, în loc de a-l spăla adecvat.

Buretele de bucătărie

Te-ai întrebat vreodată dacă obiectele pe care le folosești pentru a curăța casa ar putea face mai mult rău decât bine? Cercetătorii din Arizona au descoperit că 10% dintre bureții de bucătărie conțin salmonella. De fapt, bureții conțin de 456 de ori mai multe bacterii decât scaunele de toaletă. De asemenea, acestea conțin E. coli și materii fecale. Încearcă să înlocuiești mai des buretele de bucătărie.

Mânerul de la frigider

Mânerul de la ușa frigiderului are aproape la fel de mulți microbi ca interiorul frigiderului și ar trebui curățat la fel de des ca frigiderul. Zonele frecvent atinse, cum ar fi ușile și mânerele frigiderelor, au germeni responsabili pentru răceală.

Prosoapele de bucătărie

Printre cele mai murdare obiecte se numără și prosoapele de bucătărie. Acestea pot fi la fel de periculoase precum bureții de bucătărie când vine vorba de germeni. 7% dintre prosoapele de bucătărie conțin o bacterie rezistentă la antibiotice, care poate duce la apariția infecțiilor de piele.

Portofelul și geanta

Gențile intră în contact regulat cu mâinile noastre și cu o multitudine de suprafețe, iar riscul de a transfera diferiți microbi pe ele este foarte mare, având în vedere că gențile sunt curățate foarte rar.

Odată ce acești germeni au ajuns pe genți, pot fi transferați pe alte suprafețe de pe mâini. Mâinile curate pot preveni răspândirea bacteriilor, iar curățarea regulată a genților este recomandată pentru prevenirea acumulării de bacterii.

Portofelele sunt la fel de periculoase. Banii pe care îi ții în portofel au germeni, care ajung pe mâinile tale. Iar dacă ții portofelul într-un buzunar, este creat un focar de bacterii din cauza temperaturii calde a corpului.

Telecomanda

Folosești telecomanda de la televizor în fiecare zi, însă cât de des o cureți? Studiile efectuate au ajuns la concluzia că telecomanda este una dintre cele mai murdare obiecte din camerele de hotel și din casa ta.

Telefonul

Un studiu realizat de Școala de Igienă și Medicină Tropicală din Londra a dezvăluit că unul din șase telefoane conțin bacterii, deoarece persoanele care le folosesc nu se spală pe mâini sau pentru că utilizatorii le folosesc la toaletă.

Toate acele reziduuri de pe telefoane pot duce la apariția infecțiilor cu E. coli și acneei, în zonele în care telefonul îți atinge fața.

Sursa: eva.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md