Cele mai GRAVE scenarii pentru 2019 // Ce CRIZE politice pot IZBUCNI pe plan mondial?
Ascensiunea Chinei, intensificarea populismului, amplificarea conflictelor comerciale şi izbucnirea unei noi curse a înarmării nucleare, vor fi riscurile principale ale anului 2019, comentează Bloomberg, menţionând că problemele nu vor ocoli nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite.
„Lumea se schimbă rapid, iar 2019 promite să fie un nou an dificil şi haotic. În contextul ascensiunii Chinei în Orient şi a intensificării populismului în Occident, la jumătatea anului 2018, economiile conduse de formaţiuni democratice clasice mai reprezentau doar o treime din PIB-ul comun al Grupului G20, comparativ cu 83%, în anul 2017, conform unui studiu realizat de Bloomberg Economics. Iar această situaţie era înainte de alegerea a încă doi preşedinţi populişti, Andres Manuel Lopez Obrador în Mexic şi Jair Bolsonaro în Brazilia”, comentează editorialistul Marc Champion într-un articol publicat de agenţia de presă Bloomberg sub titlul „Principalele crize politice de urmărit în 2019 / Se pare că viitorul an va fi unul chiar mai dur”.
„În 20 de ani, nu am activat niciodată într-un mediu de acest fel, întrucât existau mereu zone sigure. Ţări despre care credeam că erau uşor de anticipat sunt acum greu de analizat”, afirmă Claire Simpson, expert la grupul de asigurări de risc Willis Tower Watson Plc.
Indiferent dacă problemele sunt generate de o revoluţie tehnologică, de inegalităţile veniturilor, de ciocnirea civilizaţiilor ori de revoluţia tehnologică, actualele tendinţe vor continua. În 2019, tranziţiile de la perioada post-Război Rece au potenţialul de a se încheia, dar fiecare comportă riscuri de genul „cel mai grav scenariu”.
O nouă cursă a înarmării
Pe 4 decembrie, Administraţia Donald Trump a oferit Rusiei 60 de zile pentru a se conforma Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). În caz contrar, Washingtonul se va retrage din acordul care interzice fabricarea de sisteme de rachete cu raze de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri. Rusia susţine că nu încalcă Tratatul INF, dar problema o reprezintă China, care nu a semnat acordul şi a fabricat deja rachete de acest tip.
Cel mai grav scenariu: Statele Unite ies din Tratatul INF, iar Rusia îndreaptă rachete nucleare spre vecinii occidentali, intensificând cursa înarmării şi provocând o criză politică în Alianţa Nord-Atlantică, în contextul în care există deja disensiuni între Statele Unite şi aliaţii europeni. Riscul anulării Tratatului INF este unul ridicat, iar cel al izbucnirii unei noi curse a înarmării atomice în Europa este la nivel mediu.
Rusia
În 2018, cele mai mari riscuri pentru marile firme de asigurare au fost în Rusia, cel mai frecvent din cauza sancţiunilor internaţionale. Cel mai probabil, Kremlinul a renunţat la relaţiile bune cu Donald Trump, după ce preşedintele SUA a anulat recent întrevederi cu omologul său rus, Vladimir Putin. Ingerinţele ruse în afacerile politice externe, eforturile de extindere a influenţei în Balcani şi în fostele republici sovietice vor continua, iar Statele Unite vor reacţiona prin impunerea de sancţiuni. Un summit la Washington evocat ca posibilitate pentru anul 2019 pare a fi acum în pericol, dar Donald Trump şi Vladimir Putin probabil vor avea o întrevedere la viitoarea reuniune G20, programată în iunie în Japonia.
Cel mai grav scenariu: Relaţiile SUA-Rusia ajung la ostilitate deschisă, afectând controlul asupra armamentului şi domeniile de cooperare. Riscul unei situaţii de acest fel este ridicat.
Conflicte comerciale
Acordul de suspendare a taxelor vamale semnat de preşedintele SUA, Donald Trump, cu omologul său din China, Xi Jinping, ar urma să expire în februarie. Dacă negocierile nu vor da rezultate, Washingtonul va impune tarife vamale de 200 de miliarde de dolari pentru produsele din China.
Cel mai grav scenariu: Războiul comercial se va amplifica, transformându-se într-o competiţie deschisă pentru dominaţie strategică, afectând creşterea economică şi securitatea la nivel mondial. Riscul unei asemenea crize este ridicat.
Tot în februarie, Departamentul american al Comerţului va stabili dacă importurile de automobile constituie o ameninţare naţională. Introducerea de noi taxe la importurile auto va afecta firmele europene, în principal germane.
Cel mai grav scenariu: Statele Unite introduc taxe suplimentare la importurile auto, generând un conflict comercial cu Uniunea Europeană.
Conflicte militare
Presiunile Statelor Unite asupra Iranului se vor intensifica, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul în 2015. Strategia, susţinută de Israel, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, este de a forţa Iranul să revină la masa negocierilor şi de a nu se mai implica în conflictele din Yemen, Siria, Liban şi Irak. Potenţialul de escaladare a crizei cu Iranul este evident, notează Bloomberg.
Cel mai grav scenariu: Iranul reia producţia de combustibil nuclear, situaţie care ar conduce rapid la escaladarea crizei. Pe fondul presiunilor, Iranul ar putea bloca Strâmtoarea Hormuz, prin care sunt transportate zilnic 30% dintre resursele de petrol utilizate la nivel mondial. Riscul acestui scenariu este mediu.
Coreea de Nord ar fi fost cea mai mare ameninţare de securitate la începutul anului 2018, dar summitul din iunie al preşedintelui Donald Trump cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a condus la detensionarea crizei. Situaţia rămâne calmă, dar Kim Jong-Un nu pare a renunţa la programele nuclear şi balistic. Donald Trump vrea un nou summit, în ianuarie ori februarie.
Cel mai grav scenariu: Eşecul summitului poate conduce la reluarea ameninţărilor şi la escaladarea crizei. Riscul este totuşi redus.
Conflictul din estul Ucrainei s-a amplificat din nou în noiembrie, după incidentul naval dintre Rusia şi Ucraina din Marea Azov. Tensiunile probabil nu se vor reduce până la alegerile prezidenţiale ucrainene, programate pe 31 martie.
Cel mai grav scenariu: Instabilitatea politică şi un nou incident pot conduce la un conflict ruso-ucrainean. Riscul este la nivel mediu.
În Afganistan sunt programate alegeri prezidenţiale în aprilie. Statele Unite vor găsirea unei soluţii la conflict, astfel că probabil se va intensifica ritmul negocierilor de pace cu insurgenţii talibani. Washingtonul exercită presiuni pentru a coopera şi asupra Pakistanului.
În Siria, războiul probabil va continua, iar Turcia va juca un rol din ce în ce mai important, în contextul retragerii trupelor americane.
Disensiuni în cadrul Uniunii Europene
Situaţia economică a Italiei, criza politică din Spania şi ascensiunea unor formaţiuni de extremă-dreapta riscă să genereze crize în Uniunea Europeană. Ieşirea Marii Britanii din UE fără un Acord pe tema Brexit ar putea avea efectul unor costuri semnificative pentru ambele părţi, deşi riscul este redus.
O altă problemă o reprezintă scrutinul europarlamentar programat în luna mai. Steve Bannon, fostul consilier pentru strategii politice al preşedintelui american Donald Trump, a anunţat că va coordona campaniile partidelor populiste din Uniunea Europeană.
Popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macronscade scade. Există riscul ca formaţiuni populiste să înregistreze rezultate bune în scrutinul europarlamentar.
Donald Trump
Preşedintele Statelor Unite este vizat de investigaţia efectuată de procurorul special Robert Mueller, privind ingerinţele ruse în scrutinul prezidenţial şi presupusa colaborare a echipei de campanie a lui Donald Trump cu Moscova. Rezultatele investigaţiei sunt aşteptate în prima parte a anului 2019, existând riscuri mari să izbucnească o criză politică de amploare la Washington.
Sursa: gandul.Info
Cum să-ți organizezi corect frigiderul. Experții dezvăluie locul potrivit pentru fiecare aliment. Greșeala pe care o facem cu toții
Îți place să mănânci dulce, picant, sau sărat? Ce tip de personalitate ai, în functie de mâncarea preferată
Netflix NU vrea să știi acest cod! Ce se întâmplă dacă tastezi 10118