Cele cinci capitole din negocierile cu UE în care R. Moldova a înregisitrat cele mai mari progrese! Cristina Gherasimov: „Raportul CE arată că R. Moldova își consolidează democrația, justiția, își apără valorile fundamentale, crește economia”
1441
R. Moldova a înregistrat, în ultimul an, progrese în privința a 31 din cele 33 de capitole și nu există niciun capitol la care să fi regresat, constată vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, după ce Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri Pachetul de extindere ce conține un set de rapoarte care prezintă principalele evoluții din statele candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Republica Moldova este inclusă al doilea an în această evaluare, alături de alte nouă state candidate. Perioada de raportare se referă la intervalul 15 iunie 2023 - 1 septembrie 2024.
Comparativ cu perioada de raportare anterioară (2022 - 2023), Comisia a constatat chiar că au fost făcute mai multe progrese în privința a opt capitole - protecția consumatorilor și sănătatea (cap. 28), educația (cap. 26), transporturile (cap. 14), mediul (cap. 27), uniunea vamală (cap. 29), politica regională și coordonarea instrumentelor structurale (cap. 22), dreptul proprietății intelectuale (cap. 7), statistica (cap. 18).
CITIȚI și Ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, după publicarea Pachetului de extindere a UE: „R. Moldova a avansat la toate capitolele și este pe calea cea bună în drumul său spre aderarea la UE”
Din perspectiva pregătirii pentru implementarea acquis-ului european, au fost constatate îmbunătățiri notabile la cinci capitole: energie (cap, 15), mediu (cap. 27), educație și cultură (cap. 26), politica regională și coordonarea instrumentelor structurale (cap. 22), uniunea vamală (cap. 29).
„Republica Moldova este pe calea cea dreaptă. Raportul de astăzi al Comisiei Europene ne arată că țara noastră își consolidează democrația și justiția, își apără valorile fundamentale, crește economia și piața muncii, face pași înspre o educație mai de calitate, oferă cetățenilor săi o energie mai sigură și curată, dar și că ne pregătim de pe acum instituțiile pentru viitorul nostru în Uniunea Europeană”, a comentat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Menționăm că Pachetul de extindere constată nivelul de pregătire a țărilor candidate pentru aderarea la UE, evaluând, totodată, nivelul de progres înregistrat pe parcursul ultimul an. De asemenea, Raportul Comisiei Europene analizează provocarile cu care se confrunta statele candidate și oferă recomandări cu privire la prioritățile de reforme pe care țările candidate să le urmeze pe parcursul următorului an pentru a deveni mai bine pregătite pentru aderarea la UE.
14.12.2025
01:51
254
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
523
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
539
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
420
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
393
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
607
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
515
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
524
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
509
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
671
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
585
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
617
Horoscopul zilei 13.12.2025
14.12.2025
01:51
160
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
514
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
529
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
411
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
385
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
601
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
508
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
516
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
502
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
664
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
580
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
612
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
694
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
806
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
916
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
872
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
850
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
819
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
935
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
732
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
849
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
897
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
979
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
616
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
838
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














