„Cel mai puternic om” din R. Moldova a stabilit un RECORD MONDIAL
Moldoveanul supranumit „cel mai puternic om” din R. Moldova, Rodion Sucman, a stabilit un nou record mondial, după ce a reușit să urnească din loc zece mașini concomitent.
Unitățile de transport au fost târâte pe o distanță de patru metri și jumătate. Astfel, moldoveanu l-a „bătut” pe un lituanian care deținea recordul anterior, după ce a mișcat zece mașini pe o distanță de trei metri.
Rodion Sucman, care este originar din satul Chirsova din Găgăuzia, și-a demonstrat puterile în Piața Marii Adunări Naționale, în timpul unui eveniment organizat de Ambasada Rusiei la Chișinău cu ocazia sărbătorii „Maslenița”. Bărbatul a făcut un adevărat show pentru curioși: a răsucit cu mâinile cratițe din metal, a rupt cărți groase, lanțuri și diverse fiare.
Moldoveanu Rodion Sucman are 28 de ani și a fost desemnat de cinci ori campion al R. Moldova la „Powerlifting”, de trei ori campion la „Strongman” şi este medaliat cu argint la Cupa Mondială la „Mas-wrestling”.
Discuții Parlicov - Miller: Votare repetată a membrilor CA de la ,,Moldovagaz", ,,negocieri" privind pretinsa datorie față de ,,Gazprom" și niciun anunț vizavi de furnizarea de gaze către Transnistria
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC