Cel mai înșelător cancer feminin. NU ignorați niciodată aceste simptome
Află care sunt simptomele de cancer ovarian, cine poate face boala şi de ce este important să fie diagnosticată în stadiu incipient.
1. Toate femeile pot face cancer ovarian
Cancerul ovarian este diagnosicat anual la aproximativ un sfert de milion de femei din întreaga lume. Spre deosebire de alte forme de cancer, această boală afectează femeile atât din ţările dezvoltate cât şi pe cele din ţările în curs de dezvoltare. Este important să ştim care sunt simptomele, factorii de risc şi istoricul familial, atât din partea mamei cât şi din partea tatălui.
2. Cunoaşterea semnelor de cancer ovarian poate salva vieţi
Experţii sunt de părere că frecvenţa şi apariţia combinată a anumitor simptome pot fi semne incipiente ale cancerului ovarian. Dacă o femeie manifestă în mod frecvent una sau mai multe dintre simptomele de mai jos, este foarte important să ia legătura cu un medic:
• Dureri abdominale sau pelvine
• Modificări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipaţie)
• Modificări urinare
• Sângerări vaginale neobișnuite
• Dureri în timpul contactului sexual
• Pierdere în greutate
• Oboseală, astenie
Având în vedere că această simptomatologie poate fi specifică şi altor boli, este mai bine să mergem la medic.
3. Diagnosticarea la timp a cancerului ovarian îmbunătăţeşte semnificativ şansele de supravieţuire
Atunci când cancerul ovarian este descoperit în fază incipientă, când este doar în ovar, 90% dintre femei supravieţuiesc la cinci ani (perioada de timp pe durata căreia este analizată în mod normal supravieţuirea atunci când se evaluează tratamentul în oncologie). O femeie ce manifestă simptome sugestive pentru cancerul ovarian trebuie să se adreseze cât mai repede medicului, pentru a obţine un diagnostic corect.
4. Cancerul ovarian este diagnosticat de cele mai multe ori în stadii târzii
Cancerul ovarian este diagnosticat de cele mai multe ori atunci când boala este în stadiu avansat. Acest lucru se întâmplă şi datorită faptului că femeile cred că simptomele se datorează menstruaţiei, menopauzei, alimentaţiei sau le confundă cu probleme banale de stomac sau digestive.
Mai mult decât atât, medicii pot uneori să diagnosticheze iniţial o afecţiune similară, dar frecventa apariţie a acestor simptome îi ajută să facă diferenţa între cancerul ovarian şi alte boli.
5. Multe femei consideră că testul Babeş – Papanicolau poate detecta cancerul ovarian
Testul Babeş – Papanicolau nu diagnostichează cancerul ovarian, ci detectează doar modificări pre-canceroase la nivelul colului uterin, fără legătură cu un potenţial cancer ovarian.
Pe 8 mai 2013, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) se alătura asociațiilor de pacienți din întreaga lume, marcând, pentru prima dată în țara noastră, Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian.
Sursa: unica.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2