17:31:20 22.11.2024
Stiri

Cel mai de SUCCES program pentru DIASPORĂ anunță înscrierea pentru o nouă ediție

Moldovenii în lume 31.03.2015 14:34 Vizualizări3069 Autor: Galina Munteanu


Cel mai de SUCCES program pentru DIASPORĂ anunță înscrierea pentru o nouă ediție dor.md

Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) a lansat cea de-a treia ediție a programului DOR – „Diaspora * Origini * Reveniri”, destinat copiilor și adolescenților din diasporă.

Astfel, în perioada 20-27 august curent, 120 de tineri ai diasporei din diferite țări, precum și din R. Moldova, vor participa la tabăra de vară DOR. În agendă sunt planificate activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întâlniri oficiale. Toate activitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv, pentru a stimula creativitatea participanților.

Copiii și tinerii vor avea ocazia să vorbească în limba română, să cunoască tradițiile neamului din care provin, să descopere elemente de istorie și tradiții prin practicarea meșteșugurilor naționale, gătirea bucatelor, dansului popular, dar și vizitarea locurilor din patrimoniul național.

Selectarea viitorilor participanților la program va avea loc conform ordinii dosarelor complete depuse. Aceștia trebuie să corespundă următoarelor criterii: vârsta cuprinsă între 12-17 ani; să înțeleagă și să poată comunica la nivel de bază în limba română; să informeze cel puțin trei copii de peste hotare despre tabăra DOR 2015; să achite taxa de participare (de 100 de euro) și să procure biletul tur-retur.

În cadrul programului va fi oferit un număr limitat de burse, care vor acoperi cheltuielile de transport și taxa de participare. Bursele vor fi acordate tinerilor care provin din familii vulnerabile atât din țară, cât și de peste hotare. Participanții care solicită burse vor trebui să prezinte dovezi privind situația lor vulnerabilă, iar aceasta va fi examinată de comisia de evaluare.

Dosarele vor fi colectate până la completarea celor 120 de locuri.

Programul DOR este organizat de Guvernul R. Moldova prin intermediul Biroului pentru Relații cu Diaspora și a fost implementat pentru prima dată în anul 2013. La programul-pilot din anul 2013 au participat 25 de tineri moldoveni din Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia și R. Moldova.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md