21:08:59 08.04.2025
Stiri

Cel mai BĂTRÂN om din lume a împlinit 146 de ani: REŢETA este răbdarea

Știri 03.01.2017 10:30 Vizualizări2777
Cel mai BĂTRÂN om din lume a împlinit 146 de ani: REŢETA este răbdarea Sursa: ziare.com

Cel mai bătrân om din lume, un indonezian care deţine documente conform cărora s-a născut pe 31 decembrie 1870, a sărbătorit 146 de ani şi spune că răbdarea este cheia unei vieţi lungi.

Mbah Gotho a aniversat alături de nepoţii săi, după ce, se pare, a supravieţuit fraţilor săi, celor patru soţii şi copiilor pe care i-a avut cu acestea. El trăieşte într-un sat din provincia Java centrală, iar autorităţile confirmă autenticitatea actelor sale.

Petrecerea a avut loc în prezenţa nepotului său Suryanto şi a soţiei acestuia, Suwarni, care, împreună cu vecinii şi prietenii i-au cântat „La mulţi ani!” bătrânului care i-a privit zâmbind şi care a reuşit să stingă lumânările de pe tort.

Întrebat care este secretul unei vieţi îndelungate, Gotho a spus: „Reţeta este răbdarea”.
Se spune că a început să se pregătească pentru moarte din 1992 şi chiar are mormântul pregătit.

În 2016, Mbah Gotho a spus că tot ce îşi doreşte este să moară, după ce a început să aibă nevoie de ajutor pentru a se deplasa şi a mânca. Nepoţii săi afirmă că bătrânul îşi petrece mai toată ziua ascultând programele radio, pentru că vederea i-a slăbit foarte mult.

Titlul de cel mai bătrân om din lume a fost revendicat şi de alţii, de-al lungul vremii, însă vârstele lor nu au putut fi confirmate. Nigerianul James Olofintuyi a susţinut că are 171 de ani, în timp ce etiopianul Dhaqabo Ebba a spus că are 163, dar niciunul nu a putut prezenta documente care să le ateste vârsta.

Sursa: ziare.com

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte