CEC: Până la această oră au votat 28 000 de cetățeni din diasporă și 6,4 mii din Transnistria


Datele Comisiei Electorale Centrale (CEC) arată că, până la ora 12.00, la secțiile electorale deschise peste hotare au votat peste 28 000 de cetățeni, iar la cele destinate alegătorilor din Transnistria - peste 6 400 de persoane.
Președintele CEC, Dorin Cimil, a anunțat, într-o conferință de presă, că la această oră sunt atestate aglomerări de persoane la secțiile electorale deschise în Belgia, Franța, Marea Britanie, Italia, Germania, Irlanda și România.
Cmil s-a referit și la incidentul de astăzi-dimineață de la Varnița, raionul Anenii Noi, afirmând că un grup de localnici și veterani ar fi provocat „o altercație”, îngrădind accesul la vot pentru cei veniți din Transnistria la o secție electorală.
CITIȚI și VIDEO // Cine este bărbatul care a împroșcat cu gaze lacrimogene în direcția unor cetățeni la Varnița: Acesta a înjurat toată lumea, chiar de față cu poliția
„A fost necesară intervenția colaboratorilor organelor de drept pentru a asigura exercitarea dreptului de vot pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului”, a precizat Cimil.
Aceeași sursă a oferit exemplul din UTA Găgăuzia, unde cetățenii sunt „ajutați” ilegal să ajungă la o secție electorală, așa cum au stabilit observatorii Asociației „Promo-LEX”.
În total, până acum au mers la urne circa 477 de mii de alegători sau 17% din numărul celor înscriși în listele electorale.











































































