CEC îndeamnă Parlamentul să se grăbească și să numească cei trei membri ai autorității electorale centrale din partea opoziției până la 1 octombrie curent
Cei șase membri noi ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) îi solicită Parlamentului să-i confirme în funcție pe ceilalți trei membri din partea opoziției până la 1 octombrie curent, așa cum prevede legislația.
Într-un demers adresat Legislativului, CEC arată că a organizat pe 17 septembrie curent prima ședință a autorității în noua componență, în cadrul căreia Angelica Caraman a fost aleasă în funcția de președinte a instituției.
CITIȚI și Cine este și ce avere declară Angelica Caraman, noua președintă a CEC
„Alegerea președintelui a fost determinată de necesitatea asigurării continuității activității Comisiei, inclusiv în contextul organizării alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, pe motiv că mandatul componenței precedente a CEC a expirat la 15 septembrie curent. În cadrul aceleiași ședințe, subiectele privind alegerea vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale au fost amânate pentru o perioadă de cel mult 15 zile”, explică CEC.
Amânarea celor două subiecte a fost decisă pentru a permite Parlamentului confirmarea celorlalți trei membri, astfel încât întreaga componență a CEC să participe la procedura de alegere a vicepreședintelui și secretarului Comisiei.
CITIȚI și Boicotul ședinței Parlamentului i-a lăsat pe socialiști și comuniști FĂRĂ membri la CEC: Cine sunt cei cinci membri noi ai autorității electorale centrale votați de către Legislativ
„Subliniem că termenul maxim de 15 zile, stipulat în Codul electoral, expiră la 1 octombrie 2021, motiv pentru care membrii Comisiei confirmați reiterează necesitatea respectării termenului pentru alegerea conducerii instituției și fac apel către Parlament să suplinească numărul membrilor CEC în conformitate cu prevederile legale menționate anterior”, se arată în demersul CEC.
Amintim că Parlamentul a numit, pe 16 septembrie curent, cinci membri din partea Partidului Acțiune și Solidaritate la CEC - Alexandr Berlinschi, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco și Alexandru Musteață.
În aceeași ședință urmau a fi confirmați și cei trei membri din partea opoziției (Lilian Enciu, Vitalie Miron și Vasile Postolache), însă deputații Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor au boicotat ședința în plen.
Un alt membru al CEC, Pavel Postică, a fost desemnat în componența autorității electorale centrale de către președinta Maia Sandu.
Când ar putea avea loc ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de șefă a statului pentru a doua oară
Tiraspolul joacă la aceeași mână cu Moscova: Infrastructura postului ilegal din localitatea Bâcioc, în apropiere de podul peste Nistru, fortificat pentru a efectua controale abuzive asupra mașinilor și cetățenilor
VIDEO // Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie: Maia Sandu, președintă a R. Moldova pentru încă un mandat de patru ani