CEC îndeamnă cetățeni să sesizeze la 112 cazurile de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare
Comisia Electorală Centrală (CEC) îndeamnă cetățenii R. Moldova să sesizeze serviciul național unic de urgență 112, dacă observă cazuri de transportare organizată a alegătorilor atât în secțiile de votare peste hotare, cât și pe teritoriul republicii.
„Autoritățile au indicii rezonabile de transportare organizată pe cale terestră și aeriană spre secțiile de votare din Rusia, Belarus, Azerbaidjan și Turcia. De asemenea, sunt semnalate încălcări și pe teritoriul național. Funcționarii electorali au fost instruiți să fixeze și să documenteze toate cazurile de încălcare a legislației electorale. Comisia colaborează cu organele de resort, cazurile vor fi analizate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, se arată într-un comunicat de presă al autorității electorale centrale.
Aceeați sursă amintește că transportarea organizată a alegătorilor spre secția de votare în ziua votării, în scopul determinării acestora de a-și exercita drepturile electorale, este sancționată cu amendă de la 3 mii la 6 mii lei pentru persoanele fizice și de la 9 mii lei la 15 mii lei pentru persoanele juridice, cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
ULTIMA ORĂ // Rușii au bombardat stația din Podolsk, afectând și centrala de la Cuciurgan: ,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată"
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”