03:46:42 21.04.2025
Stiri

„Cea de-a doua armată a lumii” o comite din nou. Trupele rusești și-au DOBORÂT propriul elicopter. Accidentul rușinos nu a avut loc într-o zonă de război

Actualitate 21.06.2024 15:37 Vizualizări1836
„Cea de-a doua armată a lumii” o comite din nou. Trupele rusești și-au DOBORÂT propriul elicopter. Accidentul rușinos nu a avut loc într-o zonă de război

Un elicopter rusesc a fost distrus și echipajul format din patru soldați ar fi încetat din viață, potrivit canelelor Telegram utilizate de forțele armate din Rusia. Incidentul, care a avut loc pe țărmul Mării Negre, nu a fost până acum recunoscut de autoritățile de la Moscova.

Aparatul de zbor doborât de forțele rusești a fost identificat ca un elicopter Kamov KA-29. Acesta este o variantă a modelului KA-27, denumit de forțele NATO „Helix”, destinat transportului trupelor și armelor de asalt.

Accidentul a avut loc în orașul rusesc Anapa, de pe litoralul estic al Mării Negre, aflat în apropierea peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

„În Anapa, apărarea noastră aeriană a doborât propriul nostru elicopter. KA-29 căuta (bărci fără pilot), unul dintre Pantsir-urile noastre a lovit un elicopter (Conform versiunii preliminare, din cauza unei defecțiuni a sistemului prieten sau dușman)”, a scris canalul „Treisprezece”, citat de Adevărul.

Toți cei patru soldați aflați la bord ar fi murit în urma doborârii elicopterului Kamov KA-29. „Zbor veșnic, fraților”, a anunțat un alt canal Telegram asociat forțelor armate rusești.

Deocamdată, Moscova nu a avut nicio reacție la incident. Nici armata ucraineană, care ironizează adesea armata rusă pe rețelele de socializare, nu a menționat doborârea elicopterului și moartea soldaților.


Autor: ZiarulNational
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte