Ce va spune premierul Pavel Filip la Adunarea Generală a ONU
Premierul Pavel Filip, care în perioada 26-29 septembrie curent întreprinde o vizită de lucru la New York, SUA, unde va participa la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, consideră că va avea oportunitatea să informeze comunitatea internațională despre evoluțiile în subiectul retragerii forțelor militare rusești de pe teritoriul R. Moldova.
„Așteptările de la acest for global al întregii comunități internaționale, nu doar ale R. Moldova, sunt mereu mari. Șefi de stat, de guverne și miniștri de externe vor discuta despre provocările cu caracter global şi regional. Din păcate, provocările nu s-au diminuat, ci au devenit și mai complexe. De la această tribună vom auzi propuneri cu privire la soluţionarea celor mai stringente probleme globale, asigurarea păcii şi bunăstării la nivel internațional. R. Moldova trebuie să fie parte din aceste soluții”, a declarat Filip, într-un interviu pentru Agenția Moldpres.
De asemenea, premierul a precizat că „tribuna Adunării Generale a ONU serveşte ca mijloc de informare a comunităţii internaţionale despre reuşitele implementării Agendei 2030, dinamica realizării angajamentelor asumate de R. Moldova prin Acordul de Asociere RM-UE, precum şi evoluțiile înregistrate de țara noastră pe subiectul retragerii forţelor militare străine de pe teritoriul R. Moldova”.
„Sunt bucuros să constat că, pentru prima dată de la admiterea R. Moldova în cadrul ONU, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție prin intermediul căreia a declarat incompatibilitatea cu normele de drept internațional și Carta ONU a condiționalității politice care stă la baza refuzului continuu al Federației Ruse de a-și retrage forțele militare și armamentele de pe teritoriul R. Moldova”.
Prim-ministru s-a referit și la următoarele acțiuni, după ce Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție privind retragerea forțelor armate străine de pe teritoriul R. Moldova.
„Prin adoptarea acestei Rezoluții, Adunarea Generală a confirmat că Federația Rusă a atentat la suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova, prin refuzul de a se conforma normelor dreptului internațional și principiilor înscrise în Carta ONU. În consecință, Federația Rusă trebuie să-și retragă necondiționat, complet și fără întârziere armamentele și forțele sale militare de pe teritoriul R. Moldova. Acest subiect va rămâne în vizorul ONU şi pe viitor, deoarece, săptămâna trecută, Comitetul General și Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin consens, decizii privind înscrierea în agenda sesiunii a 73-a a unui punct nou, intitulat „Retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul R. Moldova”, a punctat Filip.
La New York, Pavel Filip va avea și întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de guverne. De asemenea, premierul se va întâlni cu Johannes Hahn, Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere și cu Secretarul General al ONU, António Guterres.
Premierul Pavel Filip participă pentru a treia oară la sesiunea Adunării Generale a ONU.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania