Ce spune Șor despre un SELFIE cu Igor Dodon. Acesta îl îndeamnă pe „TURISTUL POLITIC Dodon” să aplice experiența Israelului în R. Moldova
Deputatul și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a reacționat pe rețelele de socializare la o declarație a lui Igor Dodon. Șeful statului, care întreprinde o vizită în Israel, a fost întrebat dacă va face un selfie în Israel cu Ilan Șor, mai ales că are o slăbiciune când vine vorba de a face poze în vizitele peste hotare. Dodon a răspuns că asta „este posibil doar în cazul în care el va fi escortat acasă… în judecată”.
În replică la declarația lui Dodon, Șor a precizat că, în loc să-și demonstreze sarcasmul, președintele ar fi trebuit mai bine să profite de vizita sa în Israel pentru a prelua experiența acestei țări în ceea ce ține de dezvoltarea economiei și a sferei sociale.
„În ajunul vizitei sale în Israel, turistul politic Dodon a încercat să facă haz pe seama mea pe Facebook, sugerând că-și dorește să mă „escorteze acasă... în fața justiției”. Vom trece cu vederea faptul că Dodon și-a amuzat abonații prin faptul că a scris greșit cuvântul „escorta”. Lasă-l în plata Domnului. Nu e pentru prima oară. Nu ne vom axa, de asemenea, pe dorința ciudată a lui Dodon de a presta servicii de escortă. Nu am nevoie de asemenea servicii, mai ales din partea regelui de selfie-uri”, acrie Șor, care s-ar afla în Israel.
Potrivit acestuia, este dezonorant altceva - „că vizita în Statul Israel, denumirea corectă a căruia Igor Dodon a reușit s-o ortografieze corect din a cincea încercare, nu a servit, din păcate, o posibilitate de a-și pune mai multe întrebări esențiale și să cugete profund asupra unor lucruri”: „De exemplu, să se gândească de ce această țară, comparabilă ca teritoriu și număr a populației cu Moldova, care are resurse naturale mai modeste ca noi, se dezvoltă dinamică în ultimele decenii? Iar Moldova, unde Dodon și alții ca el se perindă în fotolii de șefi cu zecile de ani, degradează și devine tot mai săracă? În același timp, Igor Nicolaevici și familia sa prosperă în ritmuri mai alerte chiar și decât economia israeliană”.
„Sau de ce în Israel pot avea loc procese judiciare de rezonanță și corecte în care sunt vizați demnitari de cel mai înalt nivel, iar Dodon, care a recunoscut public că partidul său este finanțat ilegal, nu are frică de justiția moldovenească sau de întrebările incomode ale reprezentanților organelor de drept?
Se întâmplă asta pentru că o astfel de Moldova a fost construită în ultimii ani de către Dodon și oameni ca el. O țară cu o economie ruinată și o justiție nedreaptă. Și nici măcar călătoriile sale prin diferite colțuri ale lumii nu-l vor mai ajuta să realizeze că țara noastră a fost adusă la sapă de lemn”, a mai scris Ilan Șor.
Zilele acestea, Igor Dodon a vizitat Israelul, unde a participat la evenimente comemorative dedicate celei de-a 75-a aniversări de la desființarea lagărului morții Auschwitz și comemorarea victimelor Holocaustului.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”