Ce spune SEMNĂTURA ta despre tine
Potrivit grafologilor, modul în care ne semnăm numele spune foarte multe despre personalitatea noastră, oferind informaţii importante despre stilul de viaţă, dar şi despre traseul profesional pe care îl avem.
„Daily Mail” a publicat un infografic cu mai multe semnături ale unor oameni celebri, de succes. Fiecare caz în parte a fost analizat de experţii grafologi, care au demonstrat legătura între semnătură şi personalitatea acestor oameni. De exemplu, Mark Zuckerberg, care se semnează folosind numai iniţialele numelui, cu litere mari, demonstrează că ţine mult la viaţa lui privată, dar totodată este o persoană foarte încrezătoare în propriile forţe şi are o părere bună despre el.
În schimb, Steve Jobs, fondatorul Apple, îşi semna numele complet, folosind litere mici. Scrisul era înclinat în sus, ceea ce demonstra ambiţia lui, încrederea în viitor, dar şi impulsivitatea, nerăbdarea lui.
Astfel, cei care au semnături imposibil de citit sunt persoane foarte isteţe, descurcăreţe, iar cei care se semnează foarte citeţ sunt oameni deschişi, sinceri.
Persoanele care nu îşi subliniază semnătura vor ca realizările lor să vorbească despre ei, nu să iasă în evidenţă în alt fel. În schimb, cei care trag o linie sub numele lor se consideră importanţi.
O semnătură înclinată în sus înseamnă ambiţie, încredere în viitor, în timp ce una care merge în jos este semn de pesimism şi neîncredere. Cei care nu pun punctul pe „i”, atunci când litera apare în semnătura lor, sunt oameni care nu dau importanţă detaliilor şi care se concentrează doar pe ce este esenţial, scrie adevărul.ro.
În schimb, literele foarte drepte denotă o persoană foarte atentă la detalii, meticuloasă. Literele foarte largi indică o persoană extrovertită, iar cele stilizate aparţin unui om creativ, care vrea să se facă remarcat.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski