12:38:13 23.11.2024
Stiri

Ce se întâmplă în corp când COMBINI alcoolul cu energizantele. Prima reacţie e la nivelul CREIERULUI

Știri 06.04.2017 08:01 Vizualizări1972 Autor: Ziarul National
Ce se întâmplă în corp când COMBINI alcoolul cu energizantele. Prima reacţie e la nivelul CREIERULUI Sursa: gandul.info


Băutura energizantă pe care o găsim la supermarket şi al cărei rol declarat este acela de a creşte capacitatea de efort, de a furniza energie, poate avea, în anumite situaţii, efecte morbide.

„În situaţii extreme, energizantele pot duce chiar la deces, dar, de cele mai multe ori, utilizarea lor excesivă se asociază cu tulburări cardiovasculare şi neurosomatice certe”, subliniază dr. Claudiu Chivu, specialist în chirurgie cardiovasculară.

Compoziţia băuturilor energizante include de obicei următoarele elemente: cofeină, care stimulează sistemul nervos, aminoacizi esenţiali, cum este taurina implicată în transmiterea impulsurilor nervoase şi substratul energetic, cum ar fi zaharurile sau alte substanţe similare.

„La acestea se adaugă conservanţi, aditivi şi alte substanţe, inclusiv aluminiu din ambalajele utilizate. Chiar dacă substanţele de bază au, la prima vedere, şi în doze normale, efecte benefice asupra sistemului nervos, asocierea aditivilor şi a altor substanţe vor avea efecte nedorite pe termen îndelungat. Dacă trecem de doza uzuală (adică mai mult de o cutie de băutură energizantă ) sau facem anumite combinaţii, putem ajunge în situaţii realmente periculoase, fără a conştientiza de unde provine, de fapt, necazul”, precizează dr. Claudiu Chivu.

În combinaţie cu alte stimulente sau cu alcoolul, energizantele pot fi fatale.

„În cazul primelor, efectele secundare ale cofeinei se sumează cu cele ale celorlalte stimulente, apare un fenomen de potenţare. În combinaţie cu alcoolul, în prima fază, băutura energizantă va estompa la nivel cerebral efectul acestuia. În rest, băuturile energizante pot potenţa şi efectele nocive ale drogurilor”, adaugă specialistul.

Băuturile energizante pot determina apariţia infarctului. „Conţinutul de cofeină a unei doze de băutură energizantă este de obicei dublu faţă de o cafea normală. Consumul exagerat de cofeină conduce la amplificarea frecvenţei bătăilor inimii, la creşterea tensiunii arteriale, la palpitaţii, dureri în dreptul inimii, senzaţie de sufocare. În cazul persoanelor care prezintă boli cardiace preexistente, consumul de băuturi energizante este interzis, deoarece o inimă slăbită nu va face faţă suprasolicitării şi va ceda.

Cum cedează inima: în două moduri, fie printr-o tulburare de ritm, fie prin infarct miocardic. Infarctul reprezintă moartea unei porţiuni din muşchiul inimii. În general, ca urmare a blocării aportului de oxigen. În afară de suprasolicitarea directă a inimii, există şi alte mecanisme care pot conduce la infarct.

Cofeina are un efect diuretic, adică de deshidratare a celulelor, crescând implicit vâscozitatea sângelui. Există studii care sugerează că aportul a peste 200 mg. de cofeină pe zi induce în organism o creştere a unor substanţe proinflamatorii, cum este homocisteina, şi se asociază cu o incidenţă mai mare a infarctului miocardic”, precizează medicul Claudiu Chivu.

Atitudinea terapeutică în cazul unui infarct diferă foarte mult. „Sunt situaţii în care masa musculară cardiacă afectată este atât de mare încât pacientul nu mai poate fi salvat. În ultima perioadă, datorită accesului mai bun la serviciile medicale cardiologice, mortalitatea în infarctul acut a scăzut destul de mult. Dacă pacientul reuşeşte să ajungă în timp util într-un centru specializat de cardiologie intervenţională, va beneficia de angioplastie, cu sau fără implantare de stent, procedura prin care se reduce amploarea deteriorării miocardului. În situaţia în care, în urma unui infarct miocardic, inima este afectată prin apariţia unui defect septal sau anevrism de ventricul, chirurgul va interveni pentru a corecta defectul survenit, efectuându-se concomitent şi operaţii de by-pass aortocoronarian, asta pentru a aduce mai mult sânge la muşchiul inimii”, precizează dr. Claudiu Chivu.

Semnele care prevestesc infarctul

Semnele vor fi interpretate în contextul stării generale a organismului şi al istoricului factorilor de risc. „Durerea în piept, ca o gheară care strânge sau care apasă pe inimă, lipsa de aer, starea de rău general, cu transpiraţii şi senzaţia iminentă de moarte, pot fi semne ale infarctului miocardic. Oricare din aceste semne pot să apară cu ore sau zile înaintea infarctului, într-o formă estompată. Dacă pacientul are şi un istoric cu factori de risc: boli cardiovasculare în familie, fumat, hipercolesterolemie, stres, diabet, hipertensiune arterială, gută, obezitate, atunci este indicat un consult cardiologic”, afirmă dr. Claudiu Chivu.

Sursa: gandul.info

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md