VIDEO // Ce se întâmplă cu un băieţel, după ce o maşină îl calcă pe cap (IMAGINI ŞOCANTE)

Scenă şocantă pe o stradă din Brazilia, în centrul oraşului Anápolis. O femeie şi nepotul ei au scăpat miraculos după ce o maşină, implicată într-o coliziune cu un alt autoturism, a trecut practic peste cei doi, scrie New York Daily News, citat de jurnalul.ro. Incidentul a avut loc la 21 ianuarie şi a fost surprins de camerele de supraveghere.
În imaginile postate pe YouTube se vede cum un şofer pierde controlul maşinii şi loveşte un alt autoturism parcat. Maşina parcată ricoşează în femeie şi nepotul acesteia, care mergeau pe marginea drumului.
Ambii sunt aruncaţi la pământ, iar maşina pare că trece cu roţile peste capul băieţelului şi peste picioarele bunicii lui.
În mod miraculos, băieţelul se ridică imediat în picioare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Femeia rămâne însă întinsă la pământ.
Potrivit „The Independent”, băiatul a scăpat viu şi nevătămat, iar bunica acestuia a suferit răni la picioare. Ea a fost transportată la spital, dar a fost externată a doua zi.









































































