Ce se întâmplă cu toate CONTOARELE instalate de „Moldovagaz”, după ce gazele vor fi măsurare în Kilowatt/oră. Filiala „Gazprom” în R. Moldova va juca un rol important pe piața gazelor, deși nu mai cumpărăm gaz din Rusia
Principalii jucători pe piața gazelor din R. Moldova vor transmite Agenției Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE) o solicitare comună privind crearea unei baze normative pentru convertirea unității de măsură a gazului natural din metri cubi, în Kilowatt/Megawatt/oră. Anunțul a fost făcut de directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban.
Sursa citată a dat asigurări că această schimbare nu presupune și schimbarea actualelor contoare.
Citește și: NOU // Gazele livrate cetățenilor nu vor mai fi măsurate în metri cubi, dar în kWh
„Volumul consumului în Kilowatt/oră va fi calculat pe baza unei formule speciale, în funcție de căldura specifică și eficiența gazului natural consumat”, a precizat Ceban.
Deși malul drept al Nistrului nu mai folosește gazul cumpărat direct din Federația Rusă, „Moldovagaz”, filiala „Gazprom”, va juca un rol important pe piața gazelor din R. Moldova.
„Din martie curent, în procesul de rezervare a capacităților s-a propus să nu se mai meargă pe licitații zilnice de procurare a gazelor, dar pe licitații lunare, care se desfășoară pe platforma europeană RBP. De asemenea, acest lucru va permite creșterea eficienței relațiilor dintre „Moldovagaz” și „Energocom”, care achiziționează în prezent gaz natural”, a precizat Ceban.
Amintim că reprezentanții companiilor SA ,,Energocom", SA ,,Moldovagaz", ,,Moldovatransgaz" și ,,Vestmoldtransgaz" s-au întrunit ieri, 8 februarie, într-o ședință de lucru pentru a discuta despre tranziția sistemului de măsurare a gazelor naturale din metri cubi, unitate specifică spațiului ex-sovietic, la kWh - termen aplicabil pe piața europeană.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2