Ce se întâmplă cu BEBELUŞII născuţi prin CEZARIANĂ
Bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la University College Cork din Irlanda. Oamenii de ştiinţă irlandezi au descoperit că o astfel de intervenţie chirurgicală pare să crească riscul de autism cu aproape o pătrime, însă nu au găsit deocamdată o explicaţie pentru acest fenomen.
Ei le îndeamnă pe femei să nu se sperie de rezultatele studiului întrucât, potrivit ziarulring.ro, riscul general de autism rămâne la un nivel foarte scăzut. Anterior, oamenii de ştiinţă au afirmat că asocierea dintre cezariană şi autism s-ar datora genelor, ceea ce înseamnă că anumiţi bebeluşi sunt predispuşi să treacă prin naşteri dificile şi abia apoi să dezvolte autism. O altă explicaţie posibilă vizează faptul că femeile care apelează la cezariană sunt mai vârstnice, iar bebeluşii lor prezintă la rândul lor riscuri mai mari de a suferi de autism.
Medicii le îndeamnă pe femei să nu se simtă vinovate şi să creadă că au influenţat negativ dezvoltarea bebeluşilor prin faptul că au solicitat să nască prin cezariană. Creşterea numărului de cezariene are la bază în principal faptul că medicii le sfătuiesc pe femei să opteze pentru această intervenţie atunci când există un risc mare de complicaţii medicale.
Aceste femei sunt în general cele supraponderale şi obeze, suferă de diabet, au suferit complicaţii la o naştere precedentă sau suferă de anumite maladii mintale. Alte femei trec printr-o cezariană în situaţii de urgenţă, atunci când apar complicaţii chiar în timpul naşterii.
Deşi operaţia de cezariană este mult mai sigură în zilele noastre decât în urmă cu 50 de ani, procedura prezintă în continuare un risc de infecţie, cheaguri sangvine şi anumite vătămări la nivelul organelor interne.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2