Ce s-ar întâmpla cu lumea dacă INTERNETUL nu ar mai funcționa
Dacă internetul ar înceta să funcționeze pentru câteva minute, consecințele ar fi dure și ar apărea rapid. Cu toate astea nu ar fi catastrofice, așa cum mulți gândesc.
Internetul face parte din rutina noastră zilnică, iar deseori nu apreciem existența lui. Este, însă, vulnerabil, iar „prăbușirea” lui pentru o zi sau două nu este neapărat o posibilitate îndepărtată, potrivit BBC.
Motivul? Poate fi un atac informatic, o problemă de infrastructură sau chiar o acțiune a autorităților.
Dacă internetul „ar fi redus la tăcere” timp de o zi sau două, se pare că impactul economic nu ar fi așa semnificativ.
Majoritatea oamenilor ar simți acele zile ca un weekend petrecut la munte sau într-o zonă fără acoperire.
Unele companii ar putea avea chiar de câștigat de pe urma penei de internet, crescându-și productivitatea, având în vedere că mulți oameni, neavând altă ocupație, vor investi în servicii și vor cumpăra bunuri.
Pe partea cealaltă, pentru ceilalți care depind de internet pentru muncă, ar fi devastator. Aici putem să-i includem pe toți care folosesc aplicații de pe internet pentru a-și desfășura activitatea.
Nu trebuie să uităm nici de consecințele psihologice în cazul unei pene de internet. Cel mai probabil, internauții ar simți un fel de anxietate pentru că nu ar putea să-și îndeplinească obiceiurile zilnice care au legătură cu mediul online.
BBC amintește de un incendiu care, în 1975, a lăsat newyorkezii fără telefon fix, timp de 23 de zile. Un sondaj de opinie printre cei afectați a scos la iveală că ei s-au simțit „izolați” și „incomod” fără acest serviciu, iar atunci nici măcar nu exista Facebook-ul.
Sursa: digi24.ro
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”
Adrian Dupu, vot la Chișinău pentru prezidențialele din România: „Am votat cu gândul la R. Moldova, pentru că îmi doresc un președinte care să iubească și R. Moldova la fel de mult cum iubește România, care a demonstrat că îi pasă de R. Moldova”