15:24:36 24.12.2024
Stiri

Ce riști când îți creezi un „avatar magic”. Detaliul înfricoșător din „termenii și condițiile” aplicației

Actualitate 13.12.2022 18:30 Vizualizări2037 Autor: Ziarul National
Ce riști când îți creezi un „avatar magic”. Detaliul înfricoșător din „termenii și condițiile” aplicației

Semnale de alarmă cu privire la utilizarea noii aplicații de editare foto cu ajutorul inteligenței artificiale. Detaliul înfricoșător din termenii și condițiile de utilizare.

Dacă folosiți cu regularitate rețelele de socializare, probabil ați întâlnit, în ultimele zile, interpretări artistice ale unor fotografii ale utilizatorilor.

Acestea se datorează celei mai recente senzații a mediului online, Lensa AI, o aplicație de editare a fotografiilor care folosește inteligența artificială (AI) pentru a crea ceea ce numește “avataruri magice”.

După ce i se furnizează între 10 și 20 de fotografii ale unei persoane, aplicația folosește modelul Stable Diffusion pentru a crea avataruri realiste ale persoanei respective, care arată ca și cum ar fi fost realizate de un artist.

În ultimele săptămâni, aplicația a urcat vertiginos în clasamentul App Store de la Apple și în Google Play, devenind cea mai descărcată aplicație “gratuită” în multe țări, până la 7 decembrie.

Doar teoretic gratuită pentru că, în cele din urmă, utilizatorii trebuie să plătească cel puțin 3,99 dolari pentru propriile “avataruri magice”.

Totuși, nicio aplicație virală nu vine fără controverse, iar Lensa nu face excepție. De la preocupări legate de confidențialitate, la potențial abuz pentru că a creat imagini erotice fără consimțământul utilizatorilor și până la afirmații potrivit cărora aplicația fură lucrările artiștilor pentru a-și antrena motorul de inteligență artificială – ascensiunea Lensa spre succes nu a venit fără complicații.

După cum avertizează unii internauți, se pare că mulți utilizatori au sărit peste termenii și condițiile care ar putea permite Lensa AI să “distribuie” și să “utilizeze” imaginile stocate “fără nicio compensație suplimentară” pentru utilizator.

Iar prin încărcarea publică a ”conținutului utilizatorului”, sunteți de acord și cu ”licența companiei”, care dă permisiunea aplicației de a vă utiliza fotografiile.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md