20:51:06 10.01.2025
Stiri

Ce poţi face cu rochia de mireasă după nuntă

Actualitate 09.08.2023 18:30 Vizualizări1989 Autor: Ziarul National
Ce poţi face cu rochia de mireasă după nuntă

Ziua nunţii a trecut, buchetul miresei s-a ofilit dar... ai rămas cu rochia albă! Ce e de făcut? O scoţi la vânzare, o duci la croitor ca să o transformi într-o rochie de gală sau pur şi simplu o păstrezi ca amintire?

Theknot.com vine cu câteva idei:

Păstreaz-o ca amintire: Dacă te simţi ataşată emoţional de rochia de nuntă și vrei să păstrezi amintirea celei mei frumoase zile din viaţa ta, poţi oricând să o laşi în şifonierul tău, într-un sac de plastic, unde va rezista ani de zile. Păstrarea corectă, cum ar fi utilizarea unei cutii speciale pentru depozitare și protecție împotriva luminii și umidității, te poate ajuta să-i prelungeşti "viaţa".

Doneaz-o sau vinde-o! Dacă simţi că rochia de nuntă ar putea aduce bucurie și altcuiva, poţi alege să o donezi sau să o vinzi. Vei lua bani frumoşi pe ea. Doar cercetează puţin piaţa online şi te vei convinge că rochiile de mireasă second hand sunt la mare căutare şi se vând bine. Există şi organizații caritabile care colectează rochii de nuntă pentru a le oferi femeilor care nu-și permit să-și cumpere propria rochie de nuntă.

Du-o la croitor! Uneori, oamenii aleg să transforme rochia de nuntă într-o altă creație vestimentară. Aceasta poate presupune scurtarea rochiei pentru a o face mai ușor de purtat la ocazii speciale sau transformarea ei într-o cu totul altă piesă de îmbrăcăminte, cum ar fi o fustă sau o bluză.

Design propriu. Dacă eşti creativă și doreşti să păstrezi o parte din rochie, poţi lucra cu un designer sau croitor pentru a o transforma într-un alt design care să se potrivească mai bine cu gusturile și stilul tău.

Închiriaz-o! Dacă nu vrei să păstrezi rochia dar nici să o vinzi, poţi să o închiriezi. Mulți designeri sau magazine de mirese oferă servicii de închiriere a rochiilor de nuntă.

Donație pentru creații artizanale. Poţi dona materialul pentru proiecte artizanale cum ar fi realizarea de perne decorative, pături sau alte articole.

Indiferent de varianta pe care o alegi, asigură-te că faci doar ce-ţi doreşti şi simţi că trebuie făcut pentru a nu avea regrete mai târziu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md