Ce loc ocupă românii în UE după ponderea CHELTUIELILOR pentru îmbrăcăminte și încălțăminte
Gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat anul trecut, în medie, 4,9% pentru îmbrăcăminte și încălțăminte din cheltuielile totale de consum, pe ultimele poziții în rândul statelor membre fiind gospodăriile din Bulgaria și România, care au alocat 3,2%, respectiv 3,4% din cheltuieli pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, în timp ce gospodăriile din Estonia au alocat 6,8% din cheltuieli în același scop, arată datele publicate de Eurostat.
La nivelul UE, în 2016, cheltuielile totale pentru îmbrăcăminte și încălțăminte au reprezentat 395,4 miliarde de euro, echivalentul a 2,7% din Produsul Intern Brut al UE, sau 800 de euro pe cap de locuitor al UE.
Potrivit Eurostat, cheltuielile anuale ale gospodăriilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte sunt puțin mai mari decât sumele cheltuite pentru sănătate.
Între 2006 și 2016, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte în totalul cheltuielilor de consum al gospodăriilor a scăzut în majoritatea statelor membre, inclusiv în România unde au scăzut de la 3,9% din totalul cheltuielilor de consum al gospodăriilor în anul 2006 la 3,4% în anul 2015, ultimul an în care sunt disponibile date pentru România.
Cele mai mari scăderi în perioadă 2006-2016 s-au înregistrat în Lituania, scădere de 1,9 puncte procentuale, Grecia, scădere de 1,3 punte procentuale, și Spania, scădere de 1,1 puncte procentuale.
În contrast, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte în totalul cheltuielilor de consum al gospodăriilor a crescut în șapte state membre, cel mai mult în Polonia, creștere de 0,6 puncte procentuale, alături de Lituania și Marea Britanie, creștere de 0,5 puncte procentuale.
Sursa: ziare.com
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md