Ce le transmite Grindeanu protestatarilor #Rezist: Au făcut bine. Altă întrebare?
Premierul interimar Sorin Grindeanu a spus, miercuri, că oamenii care au protestat în România şi diaspora în iarnă faţă de ordonanţa de urgenţă 13/2017 au procedat foarte bine.
Întrebat de jurnaliştii prezenţi la bilanţul mandatului său ce are să le transmită acestor protestatari, Grindeanu a răspuns: „Că au făcut bine. Altă întrebare?”, făcând referire la celebra replică a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache.
După ce a oferit acest răspuns, premierul interimar a început să radă.
Grindeanu a amintit despre protestele din iarnă chiar la începutul prezentării bilanţului guvernării, când a spus că mandatul său a fost marcat de două crize politice majore.
„Acest Guvern a fost limitat de două criză politice majore care au afectat România atât din punct de vedere economic, cât şi ca democraţie. A fost marcat la început de cele mai mari proteste de după '89 şi şi-a încheiat activitatea după o premieră în democraţiile din Europa, şi sper să nu greşesc, când preşedintele partidului de guvernare şi-a dat jos propriul guvern, ca urmare a unei analize pe care o consider mincinoasă”, a punctat el.
Sursa: ziare.com
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md