Ce familie frumoasă are Kolinda Grabar-Kitarovic, președintele Croației! Cine stă în spatele succesului ei
Kolinda Grabar-Kitarovic, președintele Croației, a fost cel mai mediatizat șef de stat în timpul Campionatului Mondial de Fotbal disputat în Rusia. Elegantă și de o frumusețe naturală, Kolinda Kitarovic este prima femeie președinte din istoria Uniunii Europene.
Nu mulți o știau pe Kolinda Grabar-Kitarovic până în 2015, anul în care a câștigat alegerile prezidențiale din Croația. O gafă a presei străine, care a confundat-o cu Coco Austin, avea să facă înconjurul lumii și să-i aducă președintelui croat o mediatizare pe care nu o merita.
Născută în Rijeka pe 29 aprilie 1968, Kolinda Grabar-Kitarovic are 50 de ani, este de religie romano-catolică și a fost prima femeie care a ocupat poziția de asistent al secretariatului general pentru diplomație publică din cadrul NATO. A mai deținut multiple poziții unde a fost implicată în relațiile diplomatice ale Croației cu alte țări din America de Nord și a mai fost ambasadorul Croației în SUA.
Președintele Croației a studiat la universități importante din Europa și SUA și a primit inclusiv o bursă Fulbright din partea universității Washington DC în scopul unei cercetări pre-doctorale ce viza relațiile internaționale și politicile de securitate. Ea vorbește fluent engleza, spaniola, portugheza, italiana, franceza și germana.
Kolinda Grabar Kitarovic, Jakov Kitarovic și cei doi copii
Kolinda s-a căsătorit în 1996 cu Jakov Kitarovic (49 de ani) la biserica Sfântul Andrei din Bakru. Alegerea locului i-a aparținut Kolindei. „Ne-am căsătorit acolo deoarece fratele Giuseppe Vosilla este pastorul care m-a botezat”. Se spune că, în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. În cazul Kolindei Kitarovic este invers.
Soțul ei este cel care a susținut-o pe Kolinda în toată perioada ascensiunii sale politice. În 2011, atunci când Kolinda a devenit asistent la secretariatul general al NATO, și-a luat familia și s-a mutat la Bruxelles. Soțul ei a renunțat pentru o bună perioadă la profesie și, ca s-o susțină pe Kolinda, s-a dedicat exclusiv vieții de familie.
Acum, este consultant pentru cel mai mare producător de mase plastice din Croația. Kolinda și Jakov au împreună doi copii, un băiat și o fată: Luka (15 ani) și Katarina (17 ani). Interesant este că fiica lor este campioana Croației la patinaj artistic, la juniori.
Sursa: click.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”