Ce efect are asupra somnului prezenţa unui câine în pat
Persoanele care permit animalelor lor de companie să doarmă alături de ele în acelaşi pat beneficiază de un somn mai bun şi se simt, de asemenea, „mai apărate şi mai în siguranţă” pe timpul nopţii, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează dailymail.co.uk, citat de gandul.info.
În 2014, cercetătorii de la Mayo Clinic raportau că jumătate dintre pacienţii care au beneficiat de consultaţii în această clinică specializată în medicina somnului erau proprietari de animale care au raportat faptul că sunt adeseori treziţi în mijlocul nopţii de prietenii lor necuvântători.
Un nou studiu, publicat recent, a indicat însă faptul că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor de companie au parte de un somn mai bun.
Cercetătorii au stat de vorbă cu 150 de pacienţi despre obiceiurile lor în privinţa somnului şi despre animalele lor de companie şi au descoperit că persoanele care dorm în acelaşi pat cu pisicile sau câinii lor se simt „mai apărate şi mai în siguranţă”.
Rezultatele studiului au fost obţinute pe baza răspunsurilor oferite de pacienţii care au beneficiat de consultaţii la Center for Sleep Medicine din cadrul Mayo Clinic din Scottsdale, Arizona.
Pe de altă parte, un alt studiu, publicat la începutul acestui an, a dezvăluit faptul că animalele de companie pot să transmită stăpânilor lor o serie de afecţiuni, precum tuberculoză, conjunctivită felină şi toxiinfecţii alimentare.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md