Ce categorie de mașini va fi interzisă în UE? „Ne vom confrunta cu o recesiune”
CEO-ul unei companii producătoare de baterii a avertizat că renunțarea prematură la motoarele cu ardere internă în Europa ar putea duce la pierderea a un milion de locuri de muncă și la o recesiune majoră.
Lars Carlstrom, CEO al companiei producătoare de baterii Italvolt, a atras atenția că decizia Uniunii Europene de a interzice producția de mașini care folosesc motorină și benzină, reprezintă o amenințare economică semnificativă pentru Europa.
În ciuda faptului că compania sa are un rol esențial în producția de baterii destinate vehiculelor electrice, el a subliniat că o astfel de interdicție ar putea conduce la o „recesiune pentru restul vieții noastre".
„În ceea ce privește data de interzicere a mașinilor cu motor cu combustie în Europa din 2035, sunt îngrijorat de industria auto europeană, nu cred că toată lumea va avea timp să se adapteze”, a spus el pentru site-ul de automobile Recharge, citează Newsweek.
„Dacă pierdem milioane de locuri de muncă, vom avea o recesiune pentru tot restul vieții noastre. Cred că trebuie să avem o tranziție mai lină, poate din 2040 în 2045?”, a continuat el.
Atunci când a fost înștiințat că reprezintă un producător de baterii care, teoretic, ar avea de beneficiat, el și-a apărat poziția spunând „Trebuie să fim realiști”.
Un factor major este, de asemenea, construirea infrastructurii necesare pentru a sprijini adoptarea în masă a vehiculelor electrice, despre care Lars Carlstrom a susținut că nu este în vigoare, spunând: „Rețelele de electricitate nu sunt proiectate pentru ca toate mașinile să funcționeze cu electricitate, mai ales în SUA”.
„Sunt necesare sisteme de stocare a energiei pentru a rezolva acest lucru. Nevoia de stocare a energiei nu va putea fi satisfăcută în următorii 10 ani, chiar dacă producția crește rapid. Sunt necesare stocuri mari, inclusiv la stațiile de încărcare”, a adăugat el, potrivit RMX.
CEO-ul avertizează, de asemenea, că bateriile vehiculelor electrice de astăzi nu sunt suficient de bune pentru a concura cu motoarele cu ardere internă și că tehnologia trebuie să se maturizeze în continuare.
El a atras atenția că iarna reprezintă o provocare specială din cauza faptului că reduce performanța vehiculelor electrice. Cu toate acestea, el a prezis că în termen de cinci ani, ar putea exista o nouă tehnologie sub formă de baterii cu stare solidă.
„Avem nevoie de încărcare mai rapidă și de autonomie mai mare iarna. Asta înseamnă că trebuie să avem o stare solidă, care va veni în cinci ani”, a spus el.
Lars Carlstrom a ma punctat că tranziția Chinei către electricitate este deja în plină desfășurare: „China este deja acolo cu tranziția sa, aceasta este problema. Timpul lor de decizie este, de exemplu, mult mai scurt. Acolo, poți deschide o nouă mină într-un an și jumătate, pe când aici durează 20 de ani”.
El a atenționat, de asemenea, că sprijinul Chinei pentru industria sa auto, împreună cu protecționismul inechitabil, prezintă provocări majore pentru Europa. În plus, producătorii auto europeni au transmis deja o mare parte din tehnologia și expertiza lor producătorilor chinezi.
Întrebat despre amenințarea schimbărilor climatice, Carlstrom a precizat că „mașinile nu sunt cea mai mare problemă, de exemplu, avem o serie de centrale electrice pe cărbune care funcționează în întreaga lume”.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski