Ce averi fabuloase au cei mai bogați deputați de la Moscova
Trei reprezentanți ai Partidului „Rusia Unită” sunt cei mai bogați membri ai Dumei de Stat a Rusiei. Potrivit daclarațiilor de avere depuse pentru anul 2013, deputatul Grigori Anikeev este în fruntea clasamentului. Acesta deține mai multe imobile, mașini luxoase și cote părți în câteva companii, iar anul trecut ar fi avut venituri de peste 1,7 miliarde de ruble, aproximativ 36 de milioane de dolari.
Potrivit agentiei de presă „ITAR-TASS”, deputatul are trei apartamente, o casă, două imobile industriale, patru mașini luxoase, dar este și proprietarul unor rețele de apă, canalizare și energie electrică. Pe numele copilului, politicianul a înregistrat o altă casă și un lot de pământ.
În top trei cei mai bogați deputați ruși intră alți doi politicieni din același partid: Mihail Slipenciuk și Leonid Simanovski. Primul a avut anul trecut venituri de aproape 1,3 miliarde de ruble, iar cel de-al doilea – 559 de milioane de ruble. Slipenciuk are în proprietate 389 de terenuri pentru construcția vilelor, câteva apartamente și o casă pe teritoriul Federației Ruse, dar și apartamente în Franța și Kongo. Simanovscki deține două terenuri pentru construcții, o casă și două apartamente în Rusia și o vilă în Cipru.
Publicația rusă mai scrie că liderul după venituri în 2012, deputatul Nicolae Borțov a ajuns pe locul patru, câștigând anul trecut doar puțin peste 500 de milioane de ruble.
În Duma de Stat a Rusiei există însă și deputați cu venituri modeste. Un comunist și un liberal-democrat - Constantin Lazarev și Egor Anisomov au câștigat în 2013 câte 21 de mii de dolari.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani