Ce asigurări a primit Ucraina din partea lui Erdogan
Turcia nu va recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia, în pofida actualei apropieri dintre Moscova și Ankara, l-a asigurat într-o convorbire telefonică președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pe omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, relatează duminică agenția EFE, citând o notă publicată de președinția de la Kiev.
„Erdogan i-a confirmat lui Poroșenko poziția neschimbată a Turciei de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional”, se arată în textul difuzat.
Tot conform președinției de la Kiev, Erdogan a subliniat în respectiva discuție că „Turcia nu va recunoaște ocupația Crimeii” și „va continua să sprijine prin toate mijloacele tătarii din Crimeea”.
De altfel, după anexarea Crimeii de către Rusia, președintele Erdogan a criticat de mai multe ori persecuțiile la care este supusă minoritatea tătară din această peninsulă.
La rândul său, președintele Poroșenko l-a asigurat pe Erdogan în această convorbire telefonică de sprijinul Ucrainei pentru autoritățile legitime de la Ankara, în contextul tentativei de lovitură de stat de luna trecută.
Potrivit presei ucrainene, la Kiev există o teamă că recenta normalizare a relațiilor dintre Ankara și Moscova ar putea conduce la schimbarea politicii Turciei față de Ucraina.
Sursa: paginaderusia.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”