13:56:40 10.01.2025
Stiri

Ce a pățit un bărbat care a băut 12 energizante în 10 minute pentru a-și impresiona prietenii. Provocarea i-a fost aproape fatală

Actualitate 29.09.2023 07:27 Vizualizări1346 Autor: Ziarul National
Ce a pățit un bărbat care a băut 12 energizante în 10 minute pentru a-și impresiona prietenii. Provocarea i-a fost aproape fatală Shutterstock

Un bărbat de 36 de ani, gamer pe YouTube, a fost aproape de moarte după ce a băut rapid, în doar 10 minute, 12 băuturi energizante. A vrut să-și impresioneze prietenii, dar pancreasul lui a fost grav afectat.

Bărbatul, cunoscut cu inițialele JS, aproape a murit când pancreasul lui a început „să se digere singur", după ce a dat pe gât cele 12 energizante. Un doctor care împărtășește pe YouTube cazuri ciudate a vorbit și despre cel al bărbatului.

Încercând să se conecteze cu oamenii de la locul său de muncă, JS a crezut că ar fi „amuzant" să încerce să bea 12 energizante în 10 minute. Cu toate acestea, provocarea pe care singur și-a impus-o a luat rapid o întorsătură dramatică. După ce a terminat de băut, bărbatul a început imediat să se simtă rău. Doctorul a povestit: „Îi ardea pieptul. Nu era sigur dacă îl durea stomacul sau inima". Respira greu și s-a gândit să se apuce să joace jocuri video pentru a-și lua gândul de la durere. Cu trecerea orelor, a început să simtă palpitații la inimă. A vomat, dar starea de rău nu i-a trecut. JS spunea că-și „simte inima bătând în ochi". Nu a suspectat că ar putea fi vina energizantelor și a așteptat o zi până a sunat la ambulanță, pentru că nu putea bea sau mânca nimic.

A fost diagnosticat cu hiperglicemie și cu pancreatită acută, scrie Daily Mail, o afecțiune serioasă care înseamnă inflamarea pancreasului într-o perioadă scurtă de timp. Pancreasul bărbatului începuse să se „digere singur" din cauza excesului de grăsime și zahăr din sânge, cauzat de băuturile energizante. Ficatul și rinichii începuseră să dea semne de capitulare și a dezvoltat și o infecție a sângelui. Din fericire, după tratament medical ce a inclus și antibiotice, JS a supraviețuit calvarului.

Dr. Gareth Nye de la Universitatea Chester spune că bărbatul a fost norocos că inima nu i s-a oprit imediat. „Consumul de băuturi energizante a crescut mult în ultimii ani, mai ales în cazul tinerilor. Efectele secundare includ tahicardie, anxietate, iritarea stomacului, deshidratare, în principal cauzate de conținutul mare de cafeină. Bărbatul în cauză e extrem de norocos că inima nu i s-a oprit imediat după ce a băut 10 energizante. În cazuri rare, se poate ajunge la afectarea organelor", citează Digi-World.tv

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md