CCIA reclamă o MINCIUNĂ spusă de Stoianoglo în cadrul dezbaterii cu Maia Sandu de la Palatul Republicii: „Aceste cazuri au fost investigate de către PA și nu de Alexandr Stoianoglo sau de Procuratura Generală”
Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de socialiști la funcția de președinte al R. Moldova, și-ar asuma merite necuvenite atunci când susține că, în perioada mandatului său de procuror general, persoanele implicate în frauda bancară au fost trase la răspundere.
Mai exact, Alexandr Stoianolgo a declarat duminică, 27 octombrie, în cadrul unicelor dezbateri electorale cu contracandidata sa de la prezidențiale, Maia Sandu, că a fost „un procuror general exemplar”. El s-a referit la pagina 44 din Raportul Comitetului Consultativ Independent Anticorupție (CCIA) Nr. 1, spunând că, atunci când era procuror general, majoritatea dosarelor penale legate de frauda bancară au fost trimise în instanță.
Comitetul Consultativ Independent Anticorupție a ținut să clarifice, printr-o declarație publică, bravada candidatului Stoianoglo.
Citește și:DEZBATERI ELECTORALE // 10 la ZERO pentru Maia Sandu și câștig pe linie la mesajele de început și final! „Omul Moscovei” a citit până și replicile de pe foaie, evitând să ofere răspunsuri esențiale: „Un cal troian”
„Raportul Nr. 1 al CCIA enumeră cauzele penale legate de frauda bancară care erau în curs de investigare sau examinare în instanță în perioada în cauză, iar sursa primară de documentare în această chestiune a fost Procuratura Anticorupție (PA). Aceste cazuri au fost investigate de către PA ca entitate independentă în cadrul procuraturii și nu de dl. Stoianoglo sau de Procuratura Generală. Mai mult, tot la acea vreme, nu toate cauzele penale legate de frauda bancară la care s-a referit dl. Stoianoglo în raportul CCIA erau trimise în instanță, unele dintre ele aflându-se încă la fază de urmărire penală, după cum a indicat și PA”, precizează CCIA.
Comitetul Consultativ Independent Anticorupție a fost înființat în iunie 2021 prin decret prezidențial alcătuită din experți internaționali și naționali. CCIA are misiunea de a analiza problemele sistemice de corupție mare ce afectează instituțiile de stat și de a îmbunătăți capacitatea acestora de a implementa măsuri anticorupție.
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
STUDIU // Consumate ocazional, dulciurile pot fi bune pentru sănătate
Trei femei, prinse între fiare în urma ciocnirii a două microbuze de rută la Sângerei