23:32:43 21.11.2024
Stiri

​Cazimir Țino // China - apocalipsa se amână

Actualitate 22.11.2023 08:59 Vizualizări3075 Autor: Cazimir Țino
​Cazimir Țino // China - apocalipsa se amână


Sine ira et studio

Încheiem suita de articole cu privire la schimbarea paradigmei internaționale cu câteva încercări de concluzii. Perfectibile, de bună seamă. Vom observa astfel că, în prezent, China este în plin proces de autodefinire. În sensul metamorfozei dintr-o putere regională într-una globală. Ceea ce urmărește Beijingul este propria transformare într-un hegemon mondial, în dauna Statelor Unite și a ceea ce acestea reprezintă: lumea liberă de tip occidental. Ca de obicei, să definim termenii: hegemon = forța principală conducătoare (din latinul hegemon). La aceasta o îndreptățește indubitabil „greutatea” sa globală (economie, tehnologie și inovație, educație, suprafață, populație, forță militară, cultură, civilizație, spiritualitate). O descalifică însă regimul politic (nedemocratic, dictatorial), ignorarea Dreptului internațional, militarismul și tendințele iredentiste. Hegemonia Chinei se afirmă deja – și urmărește – cu precădere trei planuri:

a). Planul economic: progresele realizate de China, pe tărâm economic, din 1979 încoace sunt absolut remarcabile. A doua economie a lumii – după cea americană – are toate șansele de a deveni prima dacă ritmul de dezvoltare intern se va menține pe termen mediu;

b). Planul militar: aici PLA (armata chineză) mai are de recuperat din distanța care încă o separă de tehnologia militară a Vestului. Pe de altă parte, la fel ca și cu economia sa, progresele realizate în ultimii circa 40 de ani sunt absolut remarcabile. Beijingul este suficient de inteligent pentru a nu repeta greșelile altor potențiali hegemoni mai vechi sau mai noi (de la Germania lui Hitler la Rusia lui Putin).

c). Planul politic: China comunistă nu are altă variantă decât de a paria pe ceea ce se cheamă „cartea Sudului global”. Și a „multipolarismului” (care nu e altceva decât o mare gogoriță, de esență antioccidentală). Însoțindu-se de „tovarăși de drum” – chiar dacă cu regimuri politice foarte diferite – va lovi în continuare în tot ceea ce reprezintă Lumea liberă, pe principiul „dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”.

Jocul pe care Beijingul îl joacă din 24 februarie 2022 încoace este unul extrem de inteligent. (Nu că cel jucat anterior acestei date ar fi fost mai prejos!). China observă, învață, concluzionează, cântărește, se pregătește. În același timp mimând o atitudine „echilibrată”, atât de încântătoare pentru noua stângă globală. Ceea ce o și face simpatică „victimelor colaterale” ale planetei împreună, desigur, cu infuziile sale de capital. (A se vedea interferența economico-financiară chineză în Africa, Asia Centrală, America Latină). Adunându-și în juru-i, în același timp, prieteni mai mult sau mai puțin interesați.

Beijingul a înțeles – corect – că încă nu i-a venit momentul. De aceea s-a produs întâlnirea dintre Xi și Biden de acum o săptămână. Cu un armistițiu de facto. Armistițiu care va da un moment de respiro ambelor puteri. China știe să învețe și mai ales știe să aștepte. Corolarul este că, în consecință, nici Iranul nu se avântă încă. Și de aceea criza din Levant nu s-a extins, ci este încă de manageriat. De aici și așteptatul acord de suspendare a ostilităților din Gaza pe cinci zile, în schimbul eliberării a circa 50 de ostatici israelieni și a circa 150 de prizonieri palestinieni. Pe scurt, Rusia nu a câștigat în Ucraina, Iranul nu și-a putut ralia state musulmane din Orient, China nu a început invazia în Taiwan. Așadar, Apocalipsa se amână. Nu pentru mult timp însă, de vreme ce nici din partea Occidentului nu se întrevede o victorie rapidă pe frontul de Est – Ucraina sau Gaza. Iar China oricum nu renunță la niciuna dintre pretențiile sale. Una dintre consecințe este că zonele așa-zis gri, la nivel global, se subțiază până la dispariție. Iar țările vor trebui să aleagă între cele două tabere: Estul autocrat sau Vestul democrat.

Ăstimp, Occidentul așa-zis colectiv nu doarme nici el. Este adevărat că anul (electoral) 2024 va fi un adevărat tsunami pe scena politică mondială. Mulți dintre cei care astăzi țin capul de afiș al mass-mediei mâine vor fi istorie. Din micuța Moldovă și până în SUA, trecând prin Bruxelles. Totuși, strategia atât a SUA, cât și a NATO – ba chiar și a UE – este consolidată și ațintită spre termen lung. În regiunea Pacificului, SUA secondată de Regatul Unit construiește un nou cordon sanitar, de data asta împrejmuind China. Se disting 3 „diguri” de apărare:

-Statele din Pacific asumat occidentale, legate între ele prin diverse tratate de alianță: SUA, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Australia, Noua Zeelandă, Singapore.

-Statele din Pacific care, având diferende serioase cu Beijingul, sunt interesate în a obține sprijin și apărare de la cele de mai sus. Acestea sunt: Filipine, Malaysia, Brunei, Cambodgia, Thailanda, Timorul de Est.

-Statele cu veleități hegemonice în zonă, dar (auto)plasate încă într-o zonă gri: Indonezia, India, Pakistan, Vietnam.

O mare victorie occidentală ar fi atragerea Indiei în creuzetul vestic de redefinire a Orientului. Rivală Chinei, pe de o parte, dar având încă reflexe anti-Vest datorită perioadei imperiale britanice, India va fi un jucător din ce în ce mai important în zonă, cu capabilitatea de a înclina balanța într-o parte sau alta. Depinde de puterea de seducție a Occidentului și de banii pe care acesta îi poate investi în acest proiect. Pe de altă parte, un mariaj prea pe față între India și SUA ar supăra Pakistanul. Ar înfuria și Rusia, dar aceasta nu mai contează. Pakistanul a fost desemnat de către Washington drept aliat major non-NATO încă din 2004. Statut pe care India nu-l are încă. Totuși, în mod natural, India ar fi o opțiune mai firească pentru Vest decât Pakistanul musulman. Pe scurt, dacă Washingtonul ar reuși această rocadă între Islamabad și New Delhi, atunci China ar avea de ce să se teamă. Rămâne de văzut această nouă prietenie, mai cu seamă în lumina apropiatelor alegeri generale atât din SUA, cât și din India.

Ceva mai aproape de noi, mutatis mutandis, există o dilemă cu unele trăsături asemănătoare: Turcia versus Kurdistan. Turcia este membră NATO, stat capitalist, deci – s-ar zice – un aliat natural. Dacă ne uităm la islamizarea din ce în ce mai accentuată a unei societăți oricum majoritar musulmane, la regimul autoritar al lui Erdogan, la derapajele antidemocratice, vom înțelege că tabloul este unul mult mai complex. În plus, Turcia păstrează încă relații de amiciție cu dictatorul de la Kremlin, se opune de facto aderării unei țări ca Suedia la NATO, înfierează „cu mânie proletară” (de fapt islamistă) un stat atacat, precum Israelul, pregătindu-și o revenire regională cu iz otoman și pretenții de califat. Nimic european în toate acestea, nimic democratic sau occidental. În schimb, aliații fideli ai Vestului din Semiluna Fertilă, kurzii, sunt mai mereu păcăliți și lăsați de izbeliște. Deși exact ei ar putea fi, pe termen mediu, una dintre soluțiile pacificării Levantului. Nu degeaba Israelul a fost singurul stat din zonă favorabil independenței kurde proclamată în 25 septembrie 2017.

Toate acestea ne demonstrează că nu se mai pot face politici strict naționale. Ne place sau nu, interdependența globală a devenit o realitate de neocolit. Ceea ce se întâmplă azi în Marea Chinei de Est, de exemplu, se află, ca știre, în decurs de minute peste tot pe Glob și are consecințe până în Atlantic. Diferența dintre lumea de azi și cea de acum 50 de ani, să zicem, este aceea că în perioada Războiului Rece, în afară de Blocul capitalist și cel comunist, exista și o așa-zisă lume a țărilor nealiniate. Un fel de lume a III-a, nici cu Vestul, nici cu Estul. (Exemplul cel mai apropiat de noi: Iugoslavia). Astăzi însă, Războiului Rece îi ia locul unul fierbinte. Iar neutralitatea începe a se sufoca. Așa încât toate țările, cât de mici sau sărace, vor trebui în viitorul imediat să-și aleagă tabăra. Republicuța „neutră” a Moldovei nu face excepție. De aceea este important, chiar într-o zonă de margine precum Basarabia, de a se înțelege marile reașezări geopolitice ale momentului. Iluzia unui „echilibru neutru” se topește în ceața războiului de lângă noi. Iar societatea dintre Prut și Nistru va trebui să aleagă ferm, clar, direct. Oricât nu ar fi de obișnuit cu acest tip de rigurozitate prusacă.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md