Caz TULBURĂTOR! Adolescent înjunghiat în ochi cu un creion…
Haydn Smith (15 ani), un adolescent britanic originar din Kent, a rămas fără vedere la unul dintre ochi, după ce a fost agresat de un coleg. Agresorul, care îl hărțuia de mult timp, i-a înfipt acestuia un creion în ochi. Acest incident trage un semnal de alarmă în legătură cu fenomenul de bullying, din ce în ce mai des întâlnit, în special în rândul copiilor și adolescenților.
În timp ce Haydn juca fotbal pe terenul școlii, un alt băiat a venit spre el și l-a atacat cu creionul, apoi l-a lăsat să zacă în agonie, conform relatării mamei lui Smith.
În urma incidentului, adolescentul a suferit o intervenție chirurgicală de trei ore, pentru a i se putea salva ochiul, însă există posibilitatea să se acumuleze lichid în spatele globului ocular, iar ochiul să necesite extirparea.
Medicii au declarat că retina a fost distrusă integral, fără posibilitatea de vindecare, iar irisul său a fost, de asemenea vătămat grav.
Mama lui Haydn, Michelle Smith, a declarat pentru mass media britanice că fiul ei a început să fie hărțuit de un grup de colegi în mod repetat, până când, în aprilie a fost înjunghiat cu creionul.
De atunci, adolescentul a suferit o traumă emoțională, nu mai vrea să iasă din casă, are atacuri de anxietate și și-a pierdut toată încrederea în sine, „devenind o umbră a celui care a fost”, susține mama lui.
„De atunci se întreabă mereu de ce i s-a întâmplat tocmai lui, pentru că nu a greșit cu nimic față de nimeni”, a afirmat femeia.
Haydn nu s-a mai dus la școală după incident, fapt care l-a determinat să repete clasa a X-a.
Michelle susține că o parte dintre cadrele didactice s-au purtat exemplar, oferindu-și susținerea, pe când directorul și alte cadre superioare nici măcar nu au dat un telefon să întrebe de starea băiatului.
Poliția a început cercetări după incident și se așteaptă o soluționare.
Sursa: realitatea.net
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md