Cauză penală la PCCOCS după dezvăluirile legate de activitatea generalului Gorgan, care ar fi în slujba FSB: „Investigațiile sunt în desfășurare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea caracterului informației transmise”
Acțiunile generalului de brigadă Igor Gorgan, fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale, care ar fi transmis informații sensibile serviciilor speciale rusești, sunt investigate în cadrul unei cauze penale administrate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Mai mult, procurorii încearcă să identifice toate persoanele implicate în acest caz, precum și conținutul informației transmise reprezentanților serviciilor secrete rusești.
„Fapta cu privire la pretinsele acțiuni subversive manifestate prin transmiterea unui stat străin și reprezentanților acestuia a unor date referitoare la sistemul național de apărare, formează obiectul unei cauze penale. La momentul actual, investigațiile sunt în desfășurare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvârșirea faptei infracționale, cu stabilirea caracterului și conținutului informației pretins transmise, cât și aprecierea impactului acestora asupra intereselor Republicii Moldova”, anunță PCCOCS.
CITIȚI și DEZVĂLUIRI // Cine erau protectorii de la nivel înalt ai lui Igor Gorgan, agentul rușilor din Armata Națională. Fost ministru al Apărării: „Gorgan este un trădător și colaborează cu rușii, toată lumea știa lucrul acesta”
Instituția dă asigurări că orice acțiuni săvârșite contra intereselor Republicii Moldova, în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale și securității de stat „sunt investigate minuțios și complex de către procurori, prin aplicarea unor metode tactice orientate spre cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanțelor cauzei și pentru stabilirea adevărului”.
Amintim că The Insider a publicat recent discuții de pe contul de Telegram al lui Igor Gorgan care demonstrează că acesta îi furniza curatorului său din Directoratul principal de spionaj al Federației Ruse (GRU), colonelul Alexei Makarov, informații despre situația politică internă din R. Moldova, despre exercițiile militare din R. Moldova, dar și despre vizitele reprezentanților Ministerului Apărării din Ucraina, care achiziționau echipamente și muniții militare pentru forțele lor armate.
„Trenurile cu combustibil vin din R. Moldova și anume din satul Etulia — în localitatea Reni din Ucraina. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea, ziua stă pe loc pentru a nu deveni ținta avioanelor ruse”; „Ucrainenii umblă de trei săptămâni prin Ministerul nostru al Apărării și cer de toate, în special muniție de artilerie”; „Trebuie să închidem granița cu România cât mai repede! Este o mare breșă! De acolo vin multe transporturi în Ucraina. Mai ales transporturi militare! Românii mai au câteva fabrici militare care produc armament și muniție”, sunt doar câteva dintre informațiile furnizate de Gorgan curatorului său din GRU, potrivit Insider.
CITIȚI și INVESTIGAȚIE // Maia Sandu îi va RETRAGE distincțiile de stat oferite generalului Igor Gorgan, suspectat că ar fi INFORMATOR al serviciilor secrete rusești. AJUTA Rusia să înfrângă Ucraina: „Trăim vremuri istorice și noi trebuie să facem ISTORIE”
Gorgan a transmis presei prin intermediul fostului său șef, ex-ministrul socialist al Apărării, Pavel Voicu, faptul că acuzațiile care îi sunt aduse ar fi „o făcătură”.
Menționăm că președinta Maia Sandu i-a retras lui Igor Gorgan distincțiile de stat - medalia „Meritul Militar”, conferită în anul 2006, și ordinul „Credință Patriei”, acordat în 2015.
Decretul prezidențial a intrat astăzi în vigoare, odată cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania